Se tot vorbeste zilele aceste de bugete si reforme si de legatura cauzala dintre ele. Imi pare ca se conditioneaza cumva succesul reformei unui sistem de existenta unui buget generos, deviza fiind ca nimic nu se face fara bani. Ai bani, poti sa faci reforma; nu ai bani, nu faci nimic. Nu sustin ca se poate face o reforma profunda fara alocare de fonduri, dar nici nu cred ca nu putem face reforma DECAT daca avem multi bani la dispozitie.
Nu cred ca o crestere a bugetului duce automat si la reforme sau performanta, mai ales in ce priveste educatia. Pe scurt, ceea ce cred este ca daca acum o sa avem un buget de dublu sau triplu fata de anul trecut, performanta sistemului educational nu se va dubla sau tripla. Din acest punct de vedere imi pare ca oricat ai turna acum in acest ulcior spart, tot nu se va umple caci e plin de fisuri si crapaturi prin care se poate “scurge” oricat de mult ai turna in el. Intai trebuie umblat la ulcior si dupa sa torni apa in el… Iar prin umblatul la ulcior ma refer in primul rand la imbunatatirea performantei si motivatiei profesorilor. Aici cred ca trebuie lucrat cel mai mult. Scoala romanesca demotiveaza si plictiseste si acestea sunt pacate mortale pentru cunoastere. Ca sa mergi pe drumul cunoasterii, trebuie sa stimulezi elevii, sa-i inciti, sa-i inveti mai intai sa invete, sa li se valorifice gandirea personala, sa se simta bine cand invata, sa invete sa isi gestioneze bine emotiile pentru a se putea concentra, pentru a isi putea argumenta pozitia si abia dupa sa ne aruncam sa turnam informatie in ei.
Mi se par un pic sterile si depasite acum discutiile care se focalizeaza strict pe planurile cadru si curriculum, fara sa stim exact ce profil vrem sa obtinem de la la elevii nostri si mai ales sa ne instruim corespunzator in primul rand profesorii. Din perspectiva aptitudinilor si competentelor absolventilor nostri nu cred ca e atat de importat cate ore din materia X fac, ci mai ales CUM fac acest lucru, CUM li se preda si CUM sunt stimulati sa cunoasca lumea in care traim. Pentru acest lucru cred ca e nevoie sa le dezvoltam spiritul critic si abilitatile de metacognitie. Ei trebuie sa se gandeasca la cum gandesc. Nu poti sa fii creativ si viu daca gandesti in sabloane si daca doar retii memotehnic cunostinte si repeti mecanic informatie.
Partea formativa imi pare ca este acuta acum, ea ne omoara acum, dupa cum partea informativa ne sufoca. Acest accent pus strict pe memorare si acumulare de cunostinte nu face decat sa indeparteze elevul de cautarea cunoasterii. Cunoasterea nu inseamna doar cunostinte, inseamna ca sa gandesti cu capul tau acele cunostiinte, sa le descoperi pentru ca vrei sa afli raspunsul la niste intrebari despre lume si doar ca asa iti cer profesorii si parintii. Cumva, cum spuneam, in primul rand cred ca ar trebui sa ne facem temele cu privire la profilul absolventului.
Dupa, sa trecem la profilul profesorului. Adica, sa imi pun problema ca daca vreau un elev X cu y cunostiinte si aptitudini, ce fel de profesor Z cu w cunostinte si abilitati trebuie sa am ca sa-l obtin? Degeaba am manuale bune, curriculum-uri beton si planuri cadru perfecte, daca profesorii nu sunt pregatiti corespunzator. Mai degraba cu un manual mediocru dar un profesor bun pot sa scot un elev bun, decat invers. Pot eu sa am cele mai bune manuale si, in genere, cele mai bune conditii materiale, caci, daca profesorii nu sunt motivati si pregatiti corespunzator, toate acestea sunt in zadar. De aceea cred ca tinta principala a reformei trebuie sa vizeze in primul rand profesorii. Aici cred ca trebuie sa umblam in primul rand, la formarea profesorilor.
Ei sunt modelele, ei sunt cei care ne formeaza si modeleaza copiii, ei sunt actorii principali din sistem. Ei inspira si ei transpira. Cumva pandemia ne-a aratat acum la multi ce inseamna un profesor adevarat, ce inseamna sa tii “in mana” zeci de elevi, cateva ore bune. E o provocare imensa, dar hai sa ii facem si mai buni, hai sa ne formam profesorii pentru a ne formula un pic mai bine viitorul.
Acest lucru ar fi de pornit chiar din facultate, unde ar putea fi discutate probleme clasice sau actuale in detrimentul demonstratiilor matematice ce trebuiesc redate la examene.
Apoi ar trebui revizuit modul de examinare si de notare, pentru a fi evidentiat interesul si disponibilitatea de a aplica cunostintele in viata reala, cand interdisciplinaritatea apare in mod natural.
Altfel, oricat as tine eu dezbateri, vor fi doar niste ore ciudate si tot toceala va triumfa iar cei cu simtul realitatii dezvoltat se vor uita cu ingaduinta la inovatiile care nu le cresc nota la examene.
Si daca tot se preda un an psihologie si un an pedagogie in detrimentul aprofundarii si practicarii metodicii, ar putea fi studiate profilele psihologice ale elevilor, capacitatea lor de intelegere si modurile normale de abordare de la caz la caz.
Consider ca problema fundamentala in invatamant este idealizarea, generalizarea si uniformizarea. Prea se cere profesorului sa fie erou iar elevului sa fie idealist. E foarte greu sa spui unui elev: capitolul acesta nu prea este pentru tine, te vei putea descurca in viata si fara el, dar e bine totusi sa cunosti cateva lucruri aici; facand asta intri pe teren minat: doar tii discursuri, aparent fara vreun rezultat. Daca elevii se plictisesc de exercitii si de demonstratii matematice, ce garantie poti avea ca nu se vor plictisi si de dezbateri fara un nou cadru unitar in care acestea sa fie bine integrate.
Dar poate toate acestea se fac deja in alte tari si ar trebui doar adaptate specificului nostru, nu sa le reinventam.