Vacanță cu năbădăi

În urmă cu niște ani, nu spun câți că vreau să par încă tânăr, predam la o școală din București, undeva prin cartierul Militari. A fost un an plin cu de toate de m-a stors de toate resursele de energie pe care le aveam. Bine, nici eu nu aveam astâmpăr. Eram proaspăt sosit în Capitală, dornic să impresionez și să-mi demonstrez, să fac, să dreg, mă rog, știți dumneavoastră cum e la anii tinereții. Mi-a plăcut, de ce să nu vă spun, și nu de puține ori mi se părea că trebuie să fac și eu de toate pe acolo, să nu spună lumea că s-a oploșit moldoveanul pe la ei și-i face de râs. Dar, de ce să vă mint, așteptam vacanța cum aștepta poporul lui Moise eliberarea din Egipt. Vacanță cu năbădăi

Măi, mămică, uite, s-o terminat școala, mai astâmpără-te și tu, gata, lasă-ți timp și pentru odihnă, îmi tot spunea maică-mea la telefon. Slavă-domnului, voi în învățământ, măcar atâta aveți, lunile astea de vacanță. Stai și tu potolit oleacă. Aicea, ce să vă zic, am avut așa un impuls, un ceva să-i zic eu cum e cu vacanțele astea pentru profesori, da’ m-am abținut, am zis să nu-i distrug corola de minuni a lumii, da, mama, sigur, nu-ți face griji, gata, îmi iau concediu și mergem la munte. Imediat ce dau examenul de grad. C-am uitat să vă spun că eram înscris la gradul II. Păi și când e examenul, mă mămică? A, e acu repede. Pe la sfârșitul lui august.

S-a întrerupt legătura, nu știu ce s-a întâmplat. Vacanță cu năbădăi

În fine, făcui consiliu conjugal, familie, gata, mergem la mare câteva zile, ne relaxam, ne plimbăm, o să fie frumos, doar să știți că eu îmi iau și cursurile după mine, mai citesc așa printre picături. Da? Da. Perfect. Unde? Păi încă nu știu,  stai să văd, în Alpi e ocupat, în Tenerife nu-mi priește clima, în Egipt mi-e frică de atentate, eu zic că la la Neptun sau Eforie e numa bine. Și ieftin. Nu știu cum o fi acuma, da’ pe atunci ne dădea toți banii de  concediu o dată și cu ăia rămâneai până la salariul din septembrie. Cum ți-i drămuiai, așa-i aveai. Vacanță cu năbădăi

Zis și făcut, ne pregătim noi de prospectat pensiunile de pe acolo, când sună telefonul. Domnu Bartic? Da. Bună ziua. Vedeți că pe data de, la ora de, veniți la supraveghere la bacalaureat. Pfoai, am uitat. Da, sigur, cum să nu, Bartic vine oricând și oriunde îl chemați, nevastă, amânăm oleacă, nu-ți face griji, plecăm imediat după. Trece și aia cu bacalaureatul, băi, gata, serios, hai, ieșim și noi câteva zile din Bucureștiul ăsta. Găsim noi o cazare, ne luăm colacul gonflabil, ochelarii de soare, în sfârșit, eram gata de plecare când… sună telefonul. De la școală. Bartic! Da’ condica aia nu o mai semnezi și tu? Sau rămâne pentru la anul? Și vezi că ești de gardă, adică vii pe data de în activitate. Vai de mine, sigur, mii de scuze. Familie, fără griji, e doar o zi, cum am terminat, cum am plecat. Vacanță cu năbădăi

Cu chiu cu vai, a venit și ziua plecării. Am coborât toate sarsanalele, le-am înghesuit în lamborghiniul familiei, un Volkswagen Polo din paleolitic, luat la mâna a treia din târg de la Bacău,  nu bate, nu troncăne, dacă e cineva interesat, mesaj în privat, vă rog. Sigur, jumătate din portbagaj era plin cu cărți,  cursuri, manuale, mă fac dracu de râs la examen, iau și mai citesc, mai învăț, hai că trece și asta.

Băi, baftă mai aveți ăștia din învățământ, aud în parcare. Vecinul de la patru. Ne privea cu invidie. Aveți vacanțe, concedii, nu ca noi ceilalți. Nea Mitică,  ți-aș zice eu cum e cu vacanțele astea da-s copiii lângă mine și mă abțin. Câteva zile suntem și noi plecați, ne întoarcem repede. Ne-a privit cam cu neîncredere așa. Am accelerat cu nervozitate și-am plecat în trombă. Vacanță cu năbădăi

Mă rog, vorba vine. Aveam pană la cauciucul din spate dreapta. Noroc că aveam un service aproape, îi știam pe băieții de-acolo, mi-au mai reparat mașina de câteva ori, nimic grav, v-am spus, e ca nouă, n-am mers cu ea decât la biserică și înapoi, în caz că vă interesează, vă las numărul în privat. Când ne-am văzut pe autostradă, am zis, gata, a început și concediul nostru! Am băgat un AC/DC la maximum așa ca să ne intram în atmosferă și am rulat liniștiți până pe litoral. Motorul a mers perfect, s-a oprit doar de cinci ori, aerul condiționat s-a stricat dar nu-i problemă, e bine și cu geamurile deschise, cu viteza eram în parametrii legali, dacă ar fi mers căruțe pe autostradă, ne depășeau fără probleme.

Într-un sfârșit, am ajuns, ne-am cazat, am completat formularul, ne luăm bagajele și hai în cameră. Din București sunteți,  întreabă amabilă doamna de la recepție. Da, din București. Și sunteți profesor? Că v-am auzit vorbind la telefon. Da, doamnă,  sunt, spun cu obidă. Ce frumos! Dumneavoastră aveți vacanțe, concedii, ce bine… Am zis că o bat acolo da’ mi-e că dormeam pe plajă și eu sunt cam sensibil de felul meu, vreau duș, oleacă de aer condiționat, în fine, am tăcut în scopul supraviețuirii personale.

Pe plajă era frumos. Am găsit un loc de cearceafuri în care chiștoacele nu erau chiar cât Alpii elvețieni iar dozele de bere erau stivuite cu bun simț la marginea plajei. Cât se bălăcesc puradeii, numa bine, zic, ia să scot io Pedagogia lu’ Pânișoară, mai repet oleacă inter, pluri, multi și transdisciplinaritatea aia, că-mi stau pe creier. Și dă-i, și zi-i, și mai fă-i niște observații pe marginea paginii, subliniază aici, încă un pic acolo. Băi, parcă încep să le înțeleg, îți vine să crezi? Hai, încă o pagină,  încă două, acum recapitulam, domne, parcă se-aseaza materia-n cap, hai c-o scot la capăt.

Salut, profesore, aud dintr-odată undeva în dreapta mea. Mă uit, quelle surprise, un amic din copilărie, nu l-am mai văzut de niște ani buni, ce mai faci, ce mai zici, tot în învățământ, tot, zic. Lasă, bă, nu te mai văita, că e bine de voi, aveți vacanțe,  aveți concedii…

Ne-am luat foarte repede la revedere.

Mai spre prânz așa, zic, hai să strângem, mergem la masă, mâncam, ne odihnim oleacă, și venim la plajă după-amiază. Dau să mă ridic când, dintr-odată, mă fulgeră o usturime de-aia cruntă pe tot spatele, pe coapse, pe naiba să le ia, am zis că mi-a luat foc și sufletul. Eram roșu pe spate în așa hal că dacă m-ar fi văzut Henri Matisse ar fi crăpat de invidie acolo pe loc. Ce s-o mai lungesc, am făcut o insolație cruntă și o arsură solară de toată frumusețea. Hai în cameră, ba nu, hai la farmacie mai întâi, ia de aia, ia și de ailaltă, s-a dus dracu planul cu plaja, stai în cameră până îți revii. Bine, domne, nu-i bai, stau și mai citesc, până la urmă tot răul spre bine, în cameră e răcoare, e liniște, ce mai, mai bine ca la Biblioteca Națională. Răcoare era, de ce să mint. Parte de la aerul condiționat, parte de la ultimul album al lui Vali Vijelie care bubuia cu ritm fix deasupra camerei noastre. Îmi făceau creierii ca tobele alea africane dacă le știți,  mă rog, poate nu le știți, le-am inventat eu acuma pe moment.

Cele cinci zile de mare în cameră au trecut foarte repede. Partea bună că, în ziua plecării,  știam bine partea de pedagogie, metodica, partea de specialitate și vreo cinșpe moduri în care puteam să cânt „sa moară dușmanii mei”. Ultimele informații nu erau necesare la examenul de grad dar le-am trecut la capitolul dezvoltare personală. Nu știi niciodată când îți trebuie.

Cam ăsta a fost concediul meu pe vara aia. Restul zilelor ramase le-am petrecut concentrat și stresat în reședința noastră din Berceni, confort doi, sufragerie spațioasă, baie, bucătărie utilate, gresie, faianță, aer condiționat, nu bate, nu troncăne, ptiu, mă scuzați, am rămas în filmul cu bătrânul meu Polo. Undeva spre sfârșitul lui august, a venit și pacostea de examen, l-am dat, am scăpat cu bine de el și,  în momentul ăla, am zis că trei, patru zile câte mai am libere până mă întorc în activitate, merg undeva la munte, stau cu ochii în cerul albastru, în miros de brad și ciripit de păsărele, să fiu al dracului dacă mai fac ceva, dorm și mănânc, mănânc și dorm încontinuu până când nu mai știu de mine. Familie, gata, m-am hotărât, sărbătorim gradul pe Valea Doftanei, faceți bagajele, amaru și parastasul, măcar atâta să am și eu ca profesor, oleacă de vacanță și un dram de liniște.

Deodată, sună telefonul. Domnu’ Bartic? Bună ziua. Vai de mine, ce bine îmi pare că v-aud. Știți, v-ati înscris la cursurile de … Începem de luni. Știți unde, da? La sediul nostru din…

Vedeți ca începem de la opt, că e mai răcoare.

Citește și

”Comorile” ascunse de la Disneyland Paris