Închide
Urania Cremene este mamă si unul dintre cei mai apreciați experți în Parenting din România. Este autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume dezvoltată după Teoria Autodeterminării. În ultimii 5 ani, Urania Cremene a organizat peste 900 de seminarii gratuite, conferințe și workshop-uri intensive la care au participat peste 100.000 de părinți din toată țara.
Recent, ea a lansat campania #StimaDeSineContează, prin care dorește să ridice nivelul de conștientizare al părinților despre importanța creșterii copiilor cu o stima de sine sănătoasă, dar și să le ofere informațiile și instrumentele prin care o pot face ușor.
Într-un interviu acordat Educație Privată, Urania Cremene explică în ce fel influențează stima de sine relația copiilor cu școala, dar și legătura dintre stima de sine și expunerea la fenomenul de bullying.
Există o legătură între stima de sine și performanța școlară a unui copil?
Urania Cremene:
Există o legătură foarte mare. Pentru că stima de sine este formată din trei piloni: ai conectării – nevoia de conectare, ai competenței – nevoia de competență și ai autonomiei – nevoia de autonomie. În momentul în care toate cele trei nevoi sunt satisfăcute, nevoi psihologice de bază, se instalează în ființa umană o stare de bine, deci de încredere. Mai exact, dacă sunt văzut, valorizat, respectat, unic atunci identitatea mea este conturată frumos. Mă simt văzut. În momentul în care fac lucruri noi, îmi ies, învăț, mă dezvolt și îmi satisfac nevoia de competență, eu bifez și verbul ”eu pot”, asta înseamnă capabilitate. Și nu în ultimul rând, în momentul în care simt că sunt sursa propriilor mele decizii, că am control asupra existenței mele, atunci pot spune ”eu aleg”. Și categoric că un pilon extrem de important este cel al competenței școlare.
În momentul în care întreaga existență a unui copil înseamnă evaluare din punctul de vedere al calității de elev putem foarte greu discuta despre o stimă de sine ridicată. Deci, categoric că în momentul în care un copil are rezultate școlare slabe, stima lui de sine va fi scăzută.
În ce fel se reflectă problemele legate de stima de sine în felul în care un copil se integrează în colectivitate?
Urania Cremene:
Aș vrea să nu facem o confuzie, aici, între timiditate, personalitate introvertită și stimă de sine scăzută. Pentru că de foarte multe ori părinții confundă aceste două concepte. Putem avea un copil introvert cu încredere în el, cum putem avea un copil introvert și timid, fără încredere în el. Așadar, e important să înțelegem dacă avem de-a face cu o personalitate introvertită sau cu o stimă de sine scăzută. Copilul introvert, mai degrabă, a fost așa dintotdeauna, adică părinții nu pot spune: ”A devenit retras de îndată ce l-am dus la grădiniță sau de îndată ce a intrat la școală. Ci a fost dintotdeauna un copil, mai degrabă retras, a avut nevoie de timp să relaționeze cu alții, să-și facă prieteni, să vorbească. E un copil care preferă, mai degrabă activități liniștite, în care nu simte nevoia să iasă în evidență, să se facă remarcat, care are un prieten sau doi la care ține, cărora le este loial, nu devine neapărat popular.” Acesta este copilul cu o personalitate introvertită. Iar asta nu înseamnă că nu are încredere în el, înseamnă, pur și simplu, că are nevoie de timp înainte de a relaționa, că își va face probabil un prieten sau doi, dar aceștia vor fi, mai degrabă pentru o perioadă lungă de timp.
Pe când un copil cu stimă de sine scăzută este neîncrezător în reușita unor acțiuni pe care urmează să le facă. În momentul în care ceva nu îi iese se frustrează ușor, tinde să renunțe, mai degrabă mai devreme, decât mai târziu, spune ”Nu pot. Nu sunt în stare. Fă tu pentru mine. Mi-e frică”. Și dacă atunci când nu îi iese ceva tinde să se învinovățească și poate spune: ”Sunt un prost. Niciodată nu sunt în stare de nimic. Era clar că nu o să reușesc. Nu mai încerc niciodată.” Chestii de soiu ăsta.
Deci, categoric un copil care nu are încredere în el are două tipuri de comportamente în societatea, în colectivitate. Fie în comportament evitant, adică evită să relaționează cu ceilalți. Fie un comportament de tip dependență, adică se agață de un copil sau altul, unii se agață de copiii populari și fac ce vor acei copii, devin umbra acelor copii, și/sau de orice alt copil care arată atenție. Și vedem un copil cu o stimă de sine scăzută într-o astfel de relaționare, pentru că nu luptă pentru ceea ce își dorește. Tinde mereu să renunțe pentru ceea ce își dorește grupul sau prietenul, prietenii lui, de teama de a nu-i pierde. Nu are un comportament asertiv elegant și de multe ori calcă peste principii sau peste ceea ce vrea el să facă, peste dorințe, numai ca să nu fie exclus din grup. Adoptă comportamentele grupului fără discernământ tocmai pentru a nu fi exclus, deci înghite pe nemestecate anumite comportamente, pentru a-și satisface nevoia de conectare, de relaționare.
Influențează în vreun fel educația de acasă, inclusiv în ceea ce privește stima de sine, fenomenul de bullying în școli?
Urania Cremene:
Categoric educația este extrem de importantă acasă. În orice fenomen de bullying avem trei roluri, e important ca orice părinte să știe asta. Avem agresorul, avem victima și avem martorul. Fiecare tip de rol este important de înțeles și noi, părinții, putem să predăm ce face fiecare rol și care este responsabilitatea, până la urmă, a copilului în fiecare rol implicat în bullying. Spun asta pentru că toată lumea se axează pe agresori și nu asta este calea.
E clar că în spatele fiecărui agresor este un copil care nu are cele trei nevoi psihologice de bază satisfăcute, nu este văzut, valorizat, nu se simte respectat, iubit necondiționat. De cele mai multe ori un astfel de comportament, negativ fiind, are la bază lipsa nevoii de conectare, de siguranță. Deci copilul a învățat că prin aceste comportamente obține atenție sau mai este nevoia de autonomie nesatisfăcută a copilului, care nu are putere acasă, adică tot timpul se iau decizii în locul lui, este manipulat, mințit, nu se simte sursa propriilor acțiuni și atunci descarcă aceste comportamente la școală. Mai exact, agresează pe ceilalți pentru a obține putere.
E important să înțelegem ce se află în spatele comportamentelor unui agresor, pentru că doar satisfăcând acele nevoi psihologice de bază vom opri aceste comportamente. Nu le vom putea opri nici prin excludere, și, categoric, nu prin pedeapsă sau respingere. În momentul în care vorbim despre victime, trebuie să vedem iarăși ce nevoi psihologice de bază nu au fost satisfăcute sau alte condiții care țin de mediu. Iar martorii, nu în ultimul rând, au de învățat cum să intervină într-un mod eficient, empatic, cu atenție.
Deci da, educația este importantă. Felul în care noi îi învățăm pe copii să-și spună punctul de vedere, să rezolve conflicte, să stea departe de ele, să știe cum să evite conflictele, ce înseamnă medierea unui conflict, găsirea unei soluții de tip câștig-câștig, ce înseamna să negocieze, să obțină cât mai mult pentru ei și pentru ceilalți fără a renunța de fiecare dată și e important să-i învățăm că ei merită. Mesajele pe care noi le transmitem copiilor noștri influențează enorm integrarea în societate și fenomenul de bullying.
Pot profesorii să compenseze deficiențele părinților cu privire la acest aspect?
Urania Cremene:
La fel, profesorii ca și părinții pot compensa ce fac unii față de ceilalți. Categoric, un profesor poate compensa ce nu se întâmplă bine acasă și invers, părinții pot compensa ce nu se întâmplă bine la școală.
Adevărul este că în cadrul școlii copiii își petrec foarte multe ore. Așadar, în momentul în care un copil la școală se simte văzut, valorizat, respectat, unic, poate învăța, poate să-și demonstreze că evoluează, că folosește informațiile pe care le învață la școală, că se dezvoltă, poate să spună că poate, că are libertatea de a lua decizii, de a face alegeri, nu este tot timpul controlat, categoric că tot ce înseamnă bullying este diminuat.
Bullying-ul se întâmplă în special la școală tocmai pentru că sistemele de învățământ se bazează pe competitivitate, elevii nu sunt ascultați și adevărul este că cele mai multe cadre didactice, în România, sunt slab pregătite. Acesta este adevărul și nu mă refer la materia pe care o predau, ci la felul în care ei înțeleg dezvoltarea creierului unui copil, personalității lui și ce pot dezvolta profesorii din competențele importante, care nu au legătură cu materia lor. Pentru că noi nu ne trimitem copiii la școală să învețe doar matematică, fizică, chimie sau biologie, ci pentru a dezvolta și abilități importante, abilități sociale cum ar fi: rezolvarea problemelor și nu mă refer la cele de matematică, luarea deciziilor, felul în care relaționează, felul în care reușesc să rezolve anumite conflicte cu alți copii și așa mai departe.
Iar, sigur, cadrele didactice sunt extraordinar de importante în această direcție, mai cu seamă că, spre deosebire de foarte mulți părinți, ei ar trebui să aibă și oareșce studii de psihologie, sau măcar de pedagogie integrată, ceea ce nu se întâmplă.
Relația părinților cu școala este în vreun fel rezultatul propriilor probleme din educația pe care au avut-o cand erau ei copii?
Urania Cremene:
Sigur, generația noastră, vorbim de cei născuți între 70 – 80, nu a avut o relație plăcută cu școala. Educația s-a făcut într-un sistem coercitiv în care învățarea a fost una forțată. Educația bazată pe profesor. Am fost umiliți, am fost pedepsiți, greșelile ne-au fost pedepsite, nu am fost încurajați să punem întrebări și nici să ieșim în vreun fel din cadrul strâmt pe care ni l-a oferit profesorul din fața noastră, cu, desigur, foarte puține excepții și toți ne aducem aminte de ele. Nu s-au schimbat foarte multe de atunci, chiar dacă generațiile au trecut. Nu ne-am îndepărtat de această abordarea a educației centrată pe profesor. Și, în continuare, profesorul cere a fi cea mai importantă persoană din clasă și elevii să fie obedienți.
Deci, adevărul este la mijloc. Pe de-o parte, noi nu am avut o relație bună cu școala și nu am avem încredere în felul în care profesorii predau. Pe de altă parte, nu s-au schimbat prea multe în sistemul de învățământ românesc, nici în mentalitate, nici în metodele de predare, nici în primirea elevilor într-un cadru fizic, școlile respective arată la fel. Deci sunt foarte puține îmbunătățiri care s-au întâmplat în sistemul de învățământ românesc. Așadar, după toate măsurătorile și evaluările sistemului de învățământ românesc este pe ultimele locuri din Europa. Și asta e demonstrat atât de studiul ELLI, cât și de studiul PISA.
Despre campania #StimaDeSineContează
Peste 60% dintre români spun că nu sunt mulțumiți de felul în care arată viața lor, iar la capitolul stima de sine România ocupă locul 47 din 53 de țări studiate. În acest context, Urania Cremene lansează o campanie națională menită să ajute generațiile noi să crească altfel decât majoritatea adulților români. #StimaDeSineContează – o campanie pentru sănătatea emoțională a României și Turneul de seminarii „Stima de Sine la Copii – Principalul ingredient al succesului”, create de Urania Cremene, au fost lansate pe 1 octombrie, în cadrul evenimentului de la Hotel Caro București.
Această campanie își propune să ridice nivelul de conștientizare al părinților despre importanța creșterii copiilor cu o stima de sine sănătoasă, dar și să le ofere informațiile și instrumentele prin care o pot face ușor.
Inițiativa acestei campanii pornește de la niște statistici îngrijorătoare, care arată că populația României are, în acest moment, un nivel suboptim al stimei de sine, adică al încrederii în sine, în ceilalți și în viitor.
Conform acestor statistici:
Pentru ca un număr cât mai mare de părinți să se alăture campaniei, Urania Cremene propune urmatoarele actiuni:
Campania este susținută de Destiny Park, un proiect care se inspiră din teoria celebră a unui istoric olandez al culturii, Johan Huizinga, care susținea că jocul reprezintă fundația oricărei culturi și societăți. Din acest concept s-a ivit Destiny Park – locul unde lumea e în mâna copiilor, Urania Cremene fiind ambasadorul proiectului.
Destiny Park va fi lansat anul viitor în România, în zona Băneasa, urmând să devină cel mai mare proiect de edutainment din Estul Europei, în cadrul unei investiții de 5 milioane de euro. Pe un teren de peste 3000 mp din nordul Capitalei va avea un spațiu magic pentru copii unde ei pot fi aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloti, pompieri – vorbim în total de peste 50 de activități, 50 de experiențe. Destiny Park va fi orășelul minunat unde vocațiile, talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educatie pentru a descoperi din timp care ar putea fi domeniile în care ei vor excela. Pentru a le înțelege destinul în vreme ce ei se joacă într-un imens parc al inteligenței. Cu alte cuvinte, părinții se relaxează, lăsându-i pe cei mici în grija specialiștilor și a personajelor de poveste. Într-un oraș în miniatură, construit special pentru ei, cu instituții, cu economie și bani proprii, copiii de până în 14 ani învață, prin joc, cum funcționează lumea oamenilor mari.
