fbpx

Universitatea din Virginia a respins înscrierea a 238 de studenți, pentru că nu s-au vaccinat

Universitatea din Virginia a respins înscrierea în noul an universitar a 238 de studenți, pentru că nu au respectat obligația impusă de instituția de învățământ superior cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, informează New York Post.

„Un număr mare” de studenți „este posibil să nu fi planificat deloc să se întoarcă la universitate în această toamnă”, a declarat purtătorul de cuvânt al școlii, Brian Coy, pentru The Virginian-Pilot. Potrivit surse citate, doar 49 din cei 238 de studenți erau înscriși la cursurile de toamnă.

Decizia de a-i elimina cei nevaccinați dintre studenții universității vine pe fondul unei atitudini continue de prudență din partea universității. Toți studenții, inclusiv cei vaccinați, trebuie să poarte în continuare măști în interiorul clădirilor școlii, a anunțat universitatea la începutul acestei luni. Aproape 97 la sută dintre studenții UVA sunt vaccinați.

Elevii nevaccinați care au fost exmatriculați au primit „memento-uri multiple prin e-mail, mesaje text, apeluri telefonice, apeluri către părinți că nu au respectat normele și au avut termen până miercurea trecută să își schimbe statutul cu privire la vaccinare”, a spus Coy.

Studenții se pot reînmatricula la cursurile universității dacă respectă cerința privind vaccinul sau pot depune o scutire până pe 25 august, se arată în raport sau se pot întoarce în timpul semestrului de primăvară, cu condiția să fie vaccinați sau scutiți până atunci.

Școala a emis vineri un set consistent de proceduri referitoare la COVID-19.

Decesele cauzate de COVID în rândul persoanelor din categoria de vârstă a studenților rămân rare în Virginia.

Datele din Commonwealth of Virginia arată că 41 de persoane cu vârsta sub 30 de ani au murit de COVID de când pandemia a început, acum un an și jumătate.

Universitatea din Virginia (U.Va. sau UVA) este o universitate publică de cercetare din Charlottesville, Virginia. A fost fondată în 1819 de către autorul Declarației de Independență a Statelor Unite, Thomas Jefferson. Este universitatea emblematică din Virginia și găzduiește Satul Academic, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.