Universitatea din București: Nu s-a ajuns la un acord pentru dezbaterea prezidențială

Universitatea din București (UB) transmite că nu s-a ajuns la un acord între echipele de campanie ale candidaților Nicușor Dan și George Simion pentru a organiza dezbaterea prezidențială la instituția de învățământ superior.

Potrivit unui comunicat transmis de Universitate, în urma finalizării primului tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale, UB a transmis, luni, 5 mai 2025, invitații oficiale celor doi candidați calificați pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale în vederea participării la o dezbatere deschisă cu membri ai comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ, în Aula Magna a Facultății de Drept, luni, 12 mai 2025, ora 19:00. Invitația la dezbatere fusese înmânată inițial tuturor candidaților cu ocazia semnării Declarației din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății democratice, care a avut loc joi, 24 aprilie 2025. Invitația a fost retransmisă oficial și joi, 8 mai 2025.

Reprezentanții desemnați de una dintre părți au contactat Universitatea din București sâmbătă, 10 mai 2025, în vederea stabilirii unei întâlniri cu privire la formatul dezbaterii. Ca urmare, a fost stabilită o discuție cu reprezentanți ai UB duminică, 11 mai 2025, la care au fost invitate să participe și persoane desemnate de celălalt candidat.

În urma întâlnirii nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa la dezbaterea propusă de UB. Reprezentanții Universității din București își exprimă regretul că nu s-au întrunit condițiile necesare pentru organizarea dezbaterii dintre candidații la funcția de Președinte al României cu membrii comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.