fbpx

Școala Primară EuroEd, Iași

Iași

Prezentare

Școala Primară EuroEd Iași este o instituție cu tradiție în învățământul ieșean fiind înființată în anul 1997.

Ne-am înființat în 1992 când am pus accent pe livrarea de cursuri în limbi străine. Grădinița EuroEd a fost autorizată în 1996 și Școala Primară în 1997 ca departamente ale Fundației EuroEd. Din 2008, Grădinița și Școala Primară au devenit Școala Primară EuroEd, care se mândrește în prezent cu patru titluri de „Școală Europeană” obținute în urma implicării active a elevilor și profesorilor în proiecte internaționale inițiate de departamentul „Centrul de Integrare Europeană” din cadrul Fundației EuroEd.

Din 2018, Școala EuroEd își extinde spectrul de activitate educațională prin adaugarea Școlii Gimnaziale EuroEd.

Şcoala Primară EuroEd din Iași este acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale, cea mai recentă reevaluare fiind realizată în noiembrie 2018 de reprezentanţii Ministerului, care au acordat  calificativul Foarte Bine la toate cele 43 de criterii pentru calitatea activităţii didactice şi educaţionale. Suntem prima instituţie educaţională din Iaşi care, în anul 1997, am introdus conceptul de After School.

De-a lungul timpului, ne-am dezvoltat continuu curriculum-ul, integrând valorile societăţii moderne referitoare la:

  • gândirea critică/creativă
  • învăţarea experienţială
  • dimensiunea multiculturală
  • formarea de cetăţeni cu simţul responsabilităţii
  • inovaţie în educaţie
  • adaptabilitate

Cea mai bună carte de vizită a şcolii noastre sunt elevii care au absolvit Școala Primară EuroEd. Aceştia s-au înscris cu succes la cele mai competitive şcoli din oraş şi din ţară, iar elevii primelor generaţii studiază sau au absolvit facultăţi de prestigiu din străinătate și familiile care și-au înscris al doilea sau al treilea copil la noi. Pentru noi, aceasta este dovada încrederii părinților în serviciile educaționale pe care le oferim și convingerea că munca, perseverența și implicarea noastră au ecou.

Vezi mai mult

Noutăți / activități

Galerie foto