La Școala Gimnazială KIDS PALACE se studiază toate disciplinele din curriculum-ul național elaborat de Ministerul Educației Naționale, abordarea fiind una modernă, care are la bază: utilizarea metodelor activ – participative, lucrul pe grupe mici și invațarea prin cooperare, valorificarea inteligențelor multiple, dezvoltarea competențelor transdisciplinare, organizarea de activități de învațare în care elevii aplică conținuturile însușite în situații din viața reală, învățarea diferențiată și programe de studiu conform nevoilor, activități suplimentare de sprijin și pregătire care asigură procesul fiecărui elev, activități care valorifică și evidențiază performanța școlară și excelența, studiul intensiv al limbii române, matematicii și limbii engleze. Totodată, încurajăm elevii să participe la numeroase activități extrașcolare, le dezvoltăm autonomia în pregătirea temelor și abilitățile de lucru individual, ceea ce conduce la o pregătire solidă pentru testările și examenele naționale.
Ne încadrăm în normele stabilite de Ministerul Educației Naționale sub toate aspectele: atingerea obiectivelor educaționale pe ani de studiu, manuale avizate, dar și metode de evaluare a elevilor recunoscute (evaluări inițiale, summative, evaluări naționale prevăzute de Legea Educației).
Kids Palace aplică curriculum extins, astfel încât atingem numărul maxim de ore în planul cadru de învățământ atât la materiile de bază, limba română și matematică, dar și la alte discipline care se dovedesc a fi de interes pentru elevi. Elevii au ocazia să își identifice și să își dezvolte pasiunile în cadrul ofertei de activități opționale din programul de după-amiază. Consultațiile individuale periodice cu părinții întăresc comunicarea constructivă din partea profesorilor în privința evoluției școlare a elevilor. Orele de limba engleză dețîn un procent important în curriculumul Kids Palace.
Activitățile opționale de limba engleză intensiv, club de matematică de performanță, club de informatică de performantă, robotică, antreprenoriat, curs de pian, dans, excursii , tabără de ski ,tabără de vară completează programul elevilor ciclului gimnazial.
Pentru admiterea la Școala GIMNAZIALĂ KIDS PALACE vă rugăm să luați în considerare următorea procedură:
- Vizitarea școlii și familiarizarea cu oferta educațională
- Elevii trebuie să susțină un interviu cu reprezentanții școlii
- Parcurgerea formalităților de înscriere: completarea fișei de înscriere, achitarea taxei de înscriere, semnarea contractului și achitarea taxei de școlarizare
Acte necesare înscrierii:
- copie după certificatul de naștere
- carnetul de vaccinări al copilului
- copie după carțile de identitate ale părinților