fbpx

LICEUL TEORETIC „ȘCOALA EUROPEANĂ BUCUREȘTI” – ȘCOALA PRIMARĂ

București - Sector 1

Prezentare

ȘCOALA PRIMARĂ „ȘCOALA EUROPEANĂ BUCUREȘTI”

“AD ASTRA PER ASPERA” – SENECA

(căci cerul este al oamenilor liberi, care n-au renunțat să viseze…)

La Școala Europeană București găsești tot ce ai nevoie pentru a-ți urma drumul printr-o lume aflată într-o continuă schimbare. Aici poți veni cu visurile tale, poți să privești cu încredere spre stele, iar împreună vom deprinde drumul către ele!

Misiune: 

Şcoala Europeană Bucureşti, folosind strategii didactice potrivite pentru a determina o învăţare de calitate, îşi propune să formeze un copil deschis, atent cu și la cei din jur, curios, reflexiv, îndrăzneț, informat, principial  și, nu în ultimul rând,  onest, comunicativ și creativ care, pe lângă conținuturi și informații, achiziționează tehnici de documentare și de cercetare valabile în orice context socio-cultural și abilități de comunicare și de lucru în echipă utile în orice domeniu de activitate, toate acestea făcându-l să fie capabil să-și urmeze visurile, să devină creatorul propriului său drum, să-și folosească imaginația pentru a schimba lumea din jurul său și pe sine odată cu ea.

Viziune: 

Școala Europeană București este locul în care copiii, părinții și profesorii devin membri ai unei comunități, parteneri de încredere într-un proces educativ temeinic și de durată, care urmărește formarea unui individ pregătit și adaptat socio-profesional care, pe lângă bagajul de cunoștințe teoretice, părăsește școala și cu un set de valori și atitudini care să-i dea posibilitatea să se adapteze permanent la societatea actuală, aflată într-o continuă schimbare. Aici se creează contexte în care elevul poate să-și descopere unicitatea bazându-se pe o profundă cunoaștere a lumii în care trăiește, să-și urmeze visurile și să acționeze în armonie cu el însuși și cu tot ceea ce îl înconjoară, pentru a deveni omul complex, adaptabil în orice situație, capabil să colaboreze și să lucreze în echipă, cunoscându-și capacitățile și valoarea, dar fiind totodată capabil să recunoască valoarea și capacitățile celorlalți, promovând valori si practici democratice într-o lume a toleranței, a adevărului și a respectului reciproc.

Valori si atitudini:

Onestitate față de sine – Acceptare – Atitudine proactivă

Comunicare cu cei din jur  Înțelegere – Încredere

Creativitate într-o lume a cărei limită e cerul – Perseverență – Libertate

„Omul cât trăiește învață” nu este doar un proverb, ci principiul de bază al vieții. Omul învățat nu este un produs, ci un proces permanent de dobândire a complexității.  Omul complex este dispus să se privească în orice secundă în oglindă cu onestitate, să-și recunoască și să-și accepte atât punctele tari, cât și pe cele slabe, are o atitudine proactivă față de sine, are încredere în sine, astfel încât să poată să se comunice și să comunice cu cei din jur, este înțelegător și perseverent, urmându-și în permanență visurile, descoperind atributele propriei unicități și asumându-și libertatea de a crea, schimbând lumea și pe el odată cu ea.

Școala Europeană București este locul în care, încă de la primii pași făcuți dincolo de poartă, cei mai mici dintre elevi găsesc un mediu prietenos, securizat, care favorizează dezvoltarea armonioasă.

Curtea școlii, cu jocuri în culori vii desenate pe asfalt, te îndeamnă să îndrăznești să pășești mai departe, iar dincolo de ușă îți întind mâna prietenos profesori bine pregătiți, care, zi de zi, construiesc contexte pentru învățare, folosind metode moderne, active, centrate pe copil.

Profesorii pentru învățământul primar devin călăuze, facilitând elevilor descoperirea de sine și a lumii în care trăim.

Școala Europeană București este locul în care curriculumul național se împletește cu elemente de curriculum britanic, dar și cu practici ale școlilor internaționale, astfel încât să asigure nu numai formarea intelectuală, ci și dezvoltarea laturii atitudinale și comportamentale a elevilor.

Vezi mai mult

Noutăți / activități

Echipa

La Școala Europeană București, atunci când vorbim de echipă, ne referim la un cadru extins care cuprinde elevi, profesori și părinți. Știm că doar împreună putem crea cel mai bun context pentru dezvoltare, proces văzut atât din perspectiva elevului SEB, cât și a profesorului care devine din ce în ce mai abil în găsirea celor mai potrivite strategii pentru lucrul la clasă.

Referindu-ne la echipa de profesori, primul aspect care se lasă imediat descoperit atunci când intri în cancelarie este colaborarea strânsă. Apropiind lupa, se dezvăluie privirii profesioniști nu doar în disciplinele pe care le predau, ci specialiști în educație. Pregătirea academică, stagiile de perfecționare, experiența la catedră, rezultatele obținute, testimonialele elevilor și ale părinților sunt repere care îi recomandă pe profesorii SEB ca fiind experți în domeniu.

Vezi mai mult

Galerie foto