Aprobată de Guvernul României, construirea unui nou cămin pentru studenții Universității din București în Complexul Grozăvești va necesita un efort în timp de 30 de luni și o investiție totală de peste 40 de milioane de Euro, mai exact 40.068.313,85 de Euro, anunță instituția de învățământ superior, într-un comunicat.
Construirea acestui cămin studențesc în Complexul Grozăvești se încadrează în strategia de dezvoltare a Universităţii din Bucureşti, mai ales cu privire la realizarea obiectivului de modernizare a bazei materiale existente şi de extindere a acesteia prin construcţia unor noi clădiri de cazare pentru studenţi.
De asemenea, construirea unei noi structuri de cazare în cadrul Complexului Grozăveşti care aparține Universităţii din Bucureşti respectă principiile prevăzute în planul strategic al instituției pentru perioada 2021-2023. Astfel, proiectul se încadrează în obiectivul general al strategiei Creşterea calităţii vieţii academice, asigurarea demnităţii individuale prin performanţe şi rezultate individuale bazate pe drepturi individuale universale sub forma unei cetăţenii academice şi a unui sistem de motivare şi recompensare a performaţelor academice.
„E un proiect la care am lucrat mult, alături de colegii noștri din Universitate. Noul cămin va conduce la creşterea calității vieții studenților Universității din București și va contribui, în mod semnificativ, la atragerea de noi studenți din alte zone ale țării și din străinătate spre București. Studenții vor beneficia, la finalul lucrărilor, de spații de cazare cu un grad ridicat de confort, adaptate nevoilor lor, gândite sustenabil și conectate cu tehnologia. În ultimii ani am investit serios inclusiv în îmbunătățirea condițiilor de cazare și, iată că, prin construirea noului cămin, extindem numărul de locuri de cazare de care pot beneficia studenții noștri”, a remarcat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.
La nivelul parterului, au fost prevăzute spații dedicate personalului administrativ, săli de conferințe, o sală multifuncțională, precum și patru camere destinate persoanelor cu dizabilități.
Următoarele șapte niveluri vor oferi studenților câte 27 de camere de cazare, câte un spațiu destinat preparării hranei, câte un spațiu de socializare, dar și spații tehnice.
Cel de-al optulea etaj, cu dublu tract și retras față de etajul curent, va oferi 19 camere de cazare, un spațiu destinat preparării hranei, o sală de finess cu grup sanitar propriu, o sală de lectură și, de asemenea, spații tehnice.
Nu în ultimul rând, etajul nouă va cuprinde 26 de camere de cazare, un spațiu destinat preparării hranei și spații tehnice.
Noul cămin va oferi studenților 92 de locuri de parcare subterane, spații tehnice (spălătorie, depozite lenjerie, obiecte tehnice etc.), o stație de încărcare pentru biciclete/ trotinete electrice de 3,7 kW, precum și 12 stații de încărcare pentru mașinile electrice de 11 kW cu două porturi.
Obiectivul de investiții „Construire cămin studențesc Universitatea din București, Splaiul Independenței, nr. 204, Sector 6, municipiul București” face parte din Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, subprogram Unități și instituții de învățământ de stat.
Ordonatorul principal de credite al obiectivului este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, beneficiarul pe perioada realizării investiției este Compania Națională de Investiții „C.N.I. – S.A”., iar beneficiarul final este Universitatea din București.
Finanțarea se va realiza în condițiile legii de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din fonduri alocate anual din Bugetul de Stat și de către Beneficiarul Universitatea din București, Municipiul București, din bugetul propriu, respectiv alte surse legal constituite.
Valoare totală investiție: 198.298.085,27 de lei (40.068.313,85 de Euro), din care 196.291.957,98 de lei (39.662.953,72 de Euro) valoare finanțată prin „C.N.I. – S.A.” și 2.006.127,29 de lei (405.360,13 Euro) valoare finanțată prin Universitatea din București. Valorile conțin TVA și sunt calculate la cursul BNR din data de 14 martie 2022, 1 Euro = 4,9490 lei.