Închide
Unde greșim ca sistem de ajung atât de mulți copii să aibă nevoie de remediere?
de Radu Szekely, fost secretar de stat, președintele fundației Dare to Learn
De ce nu ne iese literația? Pentru că rareori reușești să faci lucrurile mai bine făcându-le exact la fel.
Remediem, remediem, și e foarte bine că remediem. Dar când atât de mulți copii necesită “remediere”, înseamnă totuși că ceva nu e în regulă cu rețeta inițială. Nu mai bine facem prevenție? Nu mai bine încercăm să facem lucrurile altfel, mai bine, de la început? Unde greșim ca sistem de ajung atât de mulți copii să aibă nevoie de “remediere”? Sigur, e ușor să dai vina pe învățători. Dar cum să lucreze un învățător în “zona de proximă dezvoltare” a fiecărui copil, când are în față copii aflați pe 3-4 zone diferite de dezvoltare a competenței “literație”? Cum reușește să-l ajute pe cel rămas “3 clase în urmă”, și pe pe cei cu două clase sau o clasă în urmă, și să-i țină motivați și pe cei care au ajuns nivel de excelență, conform vârstei, depășind nivelul clasei? Și nu e vorba (doar) de resursă umană suplimentară, cât mai ales de a da pârghii noi, modele curriculare noi, de secol XXI, acestor oameni. De a-i ajuta să iasă din modelul industrialist de organizare a învățării, pe grupe bazate exclusiv pe vârstă și pe ideea că a-i supune pe toți copiii aceleiași “rețete centralizate” demonstrează “caracterul unitar al sistemului de învățământ”. Un sistem în care a rămâne în urmă “de pe bandă” e o rușine pe care o ascundem sau încercăm să o “remediem” punctual, fără să umblăm la cauze.
Caravana Literației nu ar trebui să fie simbolul unei intervenții remediale, al unui program educațional opțional, ci al unei abordări de sistem. Sistem de secol XXI, bazat pe subsidiaritate, pe soluții adaptate local, pe un plan cadru și un curriculum care să permită învățătorului să facă ceea ce este menit să facă: să-i învețe pe toți să citească atât de bine încât să înțeleagă ce scrie în manualul de fizică, de exemplu, în clasa a VI-a. Adică să se concentreze pe literație și să lucreze la nivelul fiecărui copil, nu la nivelul programei. Dar pentru asta trebuie să dăm școlilor cadrul în care să poată decide ce e mai bine pentru copiii lor, cum pot să-i ajute cel mai bine, să renunțe la programă acolo unde nu are rost să o facă la un anumit moment pentru că elevul este oricum cu “3 clase în urmă”.
Programul școlilor pilot asta și-a dorit: să dea experților curajoși și vizionari din școlile românești șansa să propună soluții care să vindece, să remedieze sistemul, nu copiii. Asta au făcut șase școli în 2021, iar altele au preluat viziunea lor, au adaptat-o, au îmbunătățit-o. Anul acesta s-au înscris 126 de școli – cu siguranță unele nu pentru viziune, ci pentru bani. Aștept să văd zilele astea dacă colegii evaluatori din Ministerul Educației – România au decis să dea acei bani pe soluții simple, de tip “mai facem un curs opțional de educație [completați aici]”, care doar “absorb” fonduri și le dirijează legal către consultanți care știu să scrie proiecte “pe fonduri”, sau să-i dirijeze eficient spre oameni vizionari din școli unde să încerce soluții alternative, arhitecturi curriculare moderne, rearanjări ale programelor școlare care să permită munca cu elevul, nu cu manualul, sau adaptări ale planului cadru care să reflecte obiectivele de învățare, nu normative abstracte.
