Un elev a susținut proba la Evaluarea Națională pe patul de spital

pexels.com

Un elev din județul Covasna a susținut, luni, prima probă la Evaluarea Națională, Limba și literatura română, chiar pe patul de spital, în cadrul unei proceduri speciale derulate la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

Examenul s-a desfășurat în salonul în care era internat elevul, sub supravegherea unei comisii formate din cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 15 din municipiul Brașov, cea mai apropiată unitate de spital, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov. Comisia s-a deplasat la fața locului și a asigurat condițiile necesare pentru desfășurarea probei în conformitate cu metodologia în vigoare.

„Acesta a reușit în cele din urmă să susțină proba scrisă în bune condiții”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov, Valentin Bucur.

La nivelul județului Brașov, Evaluarea Națională s-a desfășurat în 102 centre de examen, organizate în toate școlile cu absolvenți de clasa a VIII-a, cu patru excepții – două din municipiul Brașov (unități cu alternative educaționale Waldorf și Montessori) și două din mediul rural (Fundata și Voila), care nu îndeplineau criteriul minim de elevi impus de metodologie.

În total, 4.657 de elevi s-au înscris pentru susținerea examenului în județul Brașov, însă 124 au absentat, majoritatea din mediul rural. Nu a fost înregistrat niciun caz de eliminare.

Autoritățile au menținut regula ca elevii să susțină probele scrise în școlile în care au învățat, pentru a reduce presiunea acestui prim examen național.

Evaluare Națională 2025. Prof. Izabela Manolache: Cerințe solicitante, dar accesibile

Un elev din județul Covasna a susținut, luni, prima probă la Evaluarea Națională, Limba și literatura română, chiar pe patul de spital, în cadrul unei proceduri speciale derulate la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Examenul s-a desfășurat în salonul în care era internat elevul, sub supravegherea unei comisii formate din cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 15 din municipiul Brașov, cea mai apropiată unitate de spital, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov. Comisia s-a deplasat la fața locului și a asigurat condițiile necesare pentru desfășurarea probei în conformitate cu metodologia în vigoare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.