Ultima noapte de vacanță. Și un motiv de speranță

de Oana Dobre-Dimofte, fondator Educație Privată

Începe școala. Într-o țară condusă de oameni fără școală. Oameni care nu știu nici să o organizeze, nici să o administreze, nici măcar să o lase în pace, atunci când nu are nevoie de ei.

Începe școala. Într-un sistem controlat de Inspectoratele Județene. Mai bine de jumătate dintre cei care le conduc sunt activiști politici sau membri de partid cu acte.

Începe școala, într-o țară fără școli. Și cu multe școli dărăpănate, fără apă curentă și cu toalete sub orice standard de igienă. Sigur, nu sunt toate așa. Dar prea multe sunt așa.

Începe școala, în școli la care nu au ajuns manuale noi. Nu s-au finalizat licitațiile, sistemul iarăși a dat eroare. Pentru a 37466-a oară.

Începe școala, în clase cu pereții scorojiți sau, în cele mai bune cazuri, reparați din banii părinților. Deși este ilegal.

Începe școala, în bănci incomode și rigide. Pentru că părinții nu au mai avut bani și pentru ele.

În acele bănci se află, însă, întregul sens al școlii. Copiii. De fapt, nu ”începe școala”. Copiii încep un nou an școlar. Prinși cu toate neajunsurile și nervii generați de situațiile de mai sus, de multe ori uităm singurul motiv pentru care există școala: să educe copiii, să îi ajute să descopere un univers întreg de cunoștințe și să își împlinească visurile.

Școala nu există nici pentru ca politicienii să aibă unde vorbi pe 15 sau 9 septembrie, nici pentru ca editurile de manuale să primească zeci de contracte avantajoase pe bani publici, nici pentru ca doamnele profesoare să facă mii de chete și să aștepte cadouri, nici pentru ca orgoliile părinților să aibă un motiv de satisfacție.

Ar trebui să scriem asta la intrarea în fiecare școală: SINGURUL MOTIV PENTRU CARE EU EXIST SUNT COPIII.

Foarte puțini actori din spațiul public au înțeles asta. Foarte mulți sunt chiar ostili atunci când li se amintește că sistemul educațional ar trebui să aibă drept prioritate absolută elevii. Din fericire, printre cei care au înțeles primii acest lucru se numără chiar elevii. Fiecare generație a avut rebelii săi, care și-au dorit să mute munții și să se ia la trântă sau la ceartă cu sistemul. Însă, pentru prima dată, elevii au găsit și căi se se organizeze. Consiliul Național al Elevilor, Consiliile Județene ale Elevilor, Federația Elevilor din România sunt deja organizații mature, chiar dacă din ele fac parte doar minori. Au reacții argumentate la tot ce se întâmplă în Educație, dau în judecată Guvernul pentru drepturile lor, fac proteste de tipul #foaiagoală sau ”Doliu în Educație”.

Până când se va schimba ceva legislativ sau instituțional în Educație, faptul că elevii au învățat să se organizeze este, pentru mine, cel mai bun semn din sistem. Și cel mai important motiv de speranță.

Mâine, începe școala și copilul meu. Intră în clasa pregătitoare. Și, dacă îmi doresc ceva pentru ea, e să înțeleagă că schimbarea vine de la fiecare dintre noi în parte. Și de la felul în care luptăm pentru ceea ce ne dorim. Dacă o să-mi ceară exemple, îi voi povesti de ce fac elevii acestor zile. Cu ei începe și cu ei se și termină școala.