Tudor Chirilă: ”Ciudata viziune a Ecaterinei Andronescu”

Sursă foto: Facebook/Tudor Chirilă
Artistul Tudor Chirilă a publicat pe blogul său un text despre viziunea ministrului Ecaterina Andronescu pentru reforma educației.
Ministerul Educației a publicat și pus în dezbatere viziunea pe educație până în 2030, sub forma unui document care se numește “Educația care unește”. Am și eu câteva lucruri de spus, dar înainte aș vrea să fac un preambul.
Context
În iunie anul trecut am participat la un workshop pe tema educației finlandeze organizat la  București de Ambasada Finlandei. Au participat oficiali de rang înalt de la Agenția Națională de Educație din Finlanda, profesori sau specialiști. Au fost diverse prezentări care au acoperit diferite subiecte: trainingul profesorilor, organizarea sistemului de învățământ finlandez, relația profesor-elev, învățământul vocațional, conceptul de long life learning și reconversie profesională, etc.
Workshop-ul m-a entuziasmat și mi-am dorit să aflu mai multe despre sistemul finlandez. A durat ceva până am reușit să găsesc timp pentru o vizită în Finlanda ca să văd la fața locului care e treaba cu educația finlandeză. Mi-am finanțat această excursie (la începutul lui aprilie) și am reușit, cu ajutorul Ambasadei Finlandei, să stabilesc un număr de vizite și întâlniri care să mă ajute să-mi fac o imagine mult mai detaliată asupra reformei finlandeze a educației. De pe urma acestei vizite cred că m-am ales cu niște articole de blog (vor urma) și câteva vloguri pe youtube pe care le voi lansa curând. Vreau să ajut părinții, profesorii și elevii români să înțeleagă mai mult
Ministrul  Educației din România este Ecaterina Andronescu al cărui nume se leagă în mod nefericit de educația românească din ultimii douăzeci de ani. Incapabilă să formuleze o viziune coerentă și pe care s-o pună în practică doamna Andronescu a adoptat de multe ori măsuri care au creat confuzie în rândul actorilor din educație, ineficiență administrativă, haos curicular și organizatoric la nivelul diverselor instituții de învățământ.
Mai mult, doamna Andronescu face parte dintr-un partid care a demonstrat în repetate rânduri că nu privește educația ca pe un domeniu fundamental pentru dezvoltarea individului și a unei societăți care ar să poată construi și apăra o democrație. În general, partidul se adresează unui electorat needucat și ușor manipulabil.
Același partid a ajuns în situația de a fi condus de oameni cu probleme penale și de corupție, oameni cu un nivel îngrijorător de scăzut al competențelor profesionale și administrative. Practic, se poate spune că partidul este condus de inculți, incompetenți a căror unică preocupare este să conserve un sistem de guvernare bazat pe  o organizare piramidală de tip mafiot, fără legătură cu încurajarea depolitizării instituționale și organizarea unui aparat adminstrativ bazat pe meritocrație ca formă de accedere în funcții publice.
Acesta este contextul în care Ministerul Educației lansează documentul despre care voi vorbi mai jos și pe care îl puteți accesa aici.
“Educația ne unește” . O viziune.
În primul rând cred că trebuie să vorbim despre ce e aia o viziune. O viziune nu este același lucru cu un proiect de reformă, nu este nici un scenariu de implementare în detaliu a unei reforme. Viziunea nu este nici măcar un document care să țină cont de realitate. Din contră, viziunea se rupe de realitatea imediată, ea reprezintă proiecția unor așteptări și obiective pe termen lung. Este o fotografie din viitor.
Din perspectiva acestor precizări mie mi se pare că Educația ne unește este un document bun. Fără să folosesc cifre, aș zice că un procent extrem de mare din document este inspirat de modelul finlandez și afirm asta pentru că am încercat să studiez recent modelul finlandez, după cum am și scris în deschiderea acestui text. Aș vrea să trec în revistă câteva din numeroasele idei “importate” din educația finlandeză:
  • organizarea ciclurilor de învățământ: toată organizarea este identică cu modelul finlandez actual
  • centrarea pe elev – relația profesor elev pe orizontală, nu pe verticală, adică cooperare în loc de subordonare
  • autonomia școlară urmată implicit de autonomia curiculară (scoala este finanțată de autoritățile publice locale)
  • accentul pe long life learning (învățare continuă)
  • regândirea importanței aspectelor și provocărilor sociale în dezvoltarea armonioasă a copilului
  • implicarea părinților în actul educațional
  • eliberarea elevului de povara curiculară care la noi se traduce prin teme complexe care necesită timp + meditații.
  • pregătirea profesionistă a profesorului și ideea de reprofesionalizare permanentă
  • folosirea funcției pedagogice a evaluării și eliberarea elevului de evaluarea inhibitorie
  • profesorul creează contexte de învățare individuale (provocarea învățământului de masă)
  • autoevaluarea ca instrument principal de măsurare a profesorului
  • dreptul profesorului de a preda se menține prin participarea la programe de formare continuă (long life learning)
  • flexibilitatea ca principiu de organizare a învățării și colaborarea/cooperarea în actul de învățare
  • rolul sporit al cercetării ca instrument pentru predare și învățare (în condițiile în care cercetarea este descurajată în prezent)
  • școala asigură hrană pentru toți copiii pe durata programului școlar, precum și rechizite și alte mecanisme de suport social care să garanteze egalitatea de șanse. (în Finlanda reforma a început cu introducerea unei mese calde/zi în timpul școlii)
  • în școala primară și gimnazială “a învăța să înveți” devine obiectiv curicular
  • posibilitatea, la finele ciclului superior, de a suplimenta cu încă un an încercarea de a te perfecționa la anumite materii pentru a putea ridica media generală de admitere la liceu
  • accent mult sporit pe educația civică din timpul liceului (acum inexistentă)
  • reformarea bacalaureatului pe categorii de pregătire

Textul integral, aici.