fbpx

Trei crize ale Bacalaureatului, identificate de prof. univ. Marin Manolescu

Photo 182814805 | Exam © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Prof. univ. Marin Manolescu, cadru universitar emerit la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București, afirmă că există trei crize ale Bacalaureatului.

El a enunțat cele trei crize lano dezbatere cu tema „Bacalaureatul-o necesitate?”, organizată de Academia Română la Iași.

Conform publicației Ziarul de Iași, cele trei crize identificate de prof. univ. Marin Manolescu sunt: criza identității, criza sensului și criza modelului de personalitate al elevului. Totodată, acesta a identificat două categorii de cauze ale devalorizării acestui examen.

Cauzele socio-politice și economice, precum schimbarea de regim politic și democratizarea vieții sociale, au adus o serie de transformări și idei democratice în educație. Totodată, a evidențiat inegalitățile de acces și paradoxurile dintre dreptul la educație și egalitatea de șanse. Apoi, a amintit cauzele psiho-socio-pedagogice, precum schimbarea sistemului de învățământ, elitismul excesiv, mimetismul și mentalitatea familiei.

„Pe noi ne-a cam luat valul în învățământul românesc și vedem în mare parte doar părțile pozitive ale pedagogiei competențelor. Sunt multe avantaje, dar și multe limite, iar lucrări din domeniu scot în evidență elitismul și pragmatismul excesiv. Evaluările acestea comparative internaționale își propun să evalueze în ce măsură elevii sunt capabili să aplice ceea ce au învățat. Însă, câți dintre noi suntem capabili să aplicăm ceea ce învățăm? Pe de altă parte, discutăm despre pragmatism excesiv, adică elevul să facă, dar din ce să facă dacă nu are conținuturi? El trebuie întâi să învețe carte și abia apoi să fie în măsură să aplice”, a precizat Marin Manolescu, conform publicației Ziarul de Iași.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.