fbpx

Tabără ortodoxă, promovată printr-un afiș cu simboluri militare. ”Gândul inițial a fost să invităm pe cineva din armată, dar nu s-a împlinit”

Arhiepiscopia Alba Iulia, în colaborare cu Mănăstirea Țeț și Schitul Găbud, au organizat, recent, tabere cu profil ortodox, pentru adolescenți. Taberele, denumite ”Între viețuire și supraviețuire”, au fost promovate printr-un afiș care conține simbolistică militară: o fată este acoperită cu o basma cu model de camuflaj, în timp ce un băiat are un hanorac cu același imprimeu. Ambii au desene pe față asemănătoare celor pe care le folosesc trupele de comando.

Afișul a devenit viral pe internet, mulți utilizatori de Facebook arătându-se indignați sau nedumeriți de simbolistica folosită.

”Musulmanii au burkini, noi avem basmaua de camuflaj. Aceste lucruri se întâmplă, oameni buni”, a comentat Alexandru Evanghelidis, cel care a postat materialul de promovare.

Educație Privată a contactat-o pe una dintre reprezentanții taberelor, pentru a solicita explicații în legătură cu afișul de promovare.

Cel care a realizat afișul așa a gândit la momentul acela. Tabăra a fost în două ediții. La cea pentru băieți, gândul inițial a fost să invităm pe cineva din armată ca să facă ateliere practice. Gândul nu s-a împliniri, nu a fost nimeni. Nicio clipă nu ne-am gândit să folosim arme în cadrul taberei! Doamne ferește! 
Cum să supraviețuiești pe munte, într-un cort, fără apă curentă, gaz sau curent, aceste lucruri ne-au interesat”, a explicat profesoara Carmen Jinariu, coordonatoarea taberei de fete.
Aceasta a precizat că la tabăra de băieți au participat aproape 50 de adolescenți, iar la cea de fete s-au înscris 45 de participante. Taberele au fost gratuite.
Potrivit lui Jinariu, copiii au fost selectați după discuții cu părinții lor.

Întrebată de ce au ales această denumire pentru tabere, Jinariu a răspuns:”Gândul a fost supraviețuirea sufletească în tumultul lumii acesteia. Ce să faci ca să te menții pe linia corectă, pe calea de mijloc.”

Profesoara a enumerat activitățile pe care participantele la tabăra de fete le-au avut:  ” În prima parte a zilei, activități gospodărești  (curățenie, muncă în grădină și la fân. În a doua parte a zilei, activități recreative. Am pregătit și răspunsuri la liturghie, au participat activ la slujba de dimineață. Am mai făcut jocuri, drumeții și întâlniri cu Părinții (preoții-n.r.) de la mănăstire.”

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.