fbpx

Subiectele probei E a) „Limba și literatura română” a examenului de bacalaureat sau… întâlnirea Marilor Clasici cu… modernitatea

de Natașa-Delia Maier, Liceul Internațional IOANID, București literatura română

 

„Am dat și bacalaureatul ăsta!” ar exclama Caragiale, dacă ar mai fi printre noi. În conformitate cu versul eminescian „Toate-s vechi și nouă toate”, subiectele primei probe de examen au respectat programa, principiul dificultății medii și structura cu care suntem deja familiarizați (anticipată, evident, de seria testelor de antrenament din cursul primăverii).

 

Nimic nou sub soare, am putea spune, în afară de emoțiile candidaților și, probabil, de contextul provocator în care s-au derulat pregătirile (a se citi orele de curs) din acest an școlar, când on-line, când hibrid, când off-line, în directă dependență de situația epidemiologică.

 

În contrapunct cu un an atât de solicitant în ce privește eforturile de adaptare la diverse scenarii educaționale, sistemul oferă ceea ce este de așteptat: predictibilitate și replicabilitate, adică subiecte croite din texte relativ accesibile și fragmente la prima vedere plăcute, alături de un eseu valorificând opera unuia dintre Marii Clasici (nuvelistica lui Slavici). Subiectul IA (cu text-suport un fragment din „Viața lui I.L. Caragiale” de Șerban Cioculescu) pune în valoare procesele cognitive direct asociate înțelegerii unui text la prima vedere, cu un grad de dificultate scăzut.

 

Textul argumentativ de la IB, reflecție asupra corelației dintre greutățile vieții și posibilitatea de a neglija îndatoririle față de familie, nu este nicidecum dificil, elevii putând explora, în explicațiile și exemplele date atât lecturile canonice, cât și propria experiență sau propriul orizont cultural (chiar nuvelistica lui Slavici, tematica întru totul accesibilă a părții a lII-a, eseu structurat, ar fi putut servi drept exemplu). Subiectul al II-lea, item de interpretare, se construiește în jurul unei poezii de Ion Vinea, „Drum”, al cărei simbol central, anticipat de titlu, se dorește a fi un element care să invite la reflecția asupra condiției umane.

Drumul, după cum lesne se poate intui din textul poetic, poate fi asociat propriei călătorii prin viață. Tematic, subiectul se focalizează asupra existenței, a condiției umane, a schimbărilor, a atracției față de bani și a dilemelor decizionale, aspecte cu care tinerii se vor confrunta de-a lungul propriului drum.

Iată așadar un subiect menit să sublinieze reflexiv începutul propriei călătorii prin viață a elevilor, pentru care, în mod tradițional, examenul de bacalaureat se dovedește pragul maturității ce trebuie trecut cu calm, grație, eleganță, asemenea liricilor adolescenți pe mare ai lui Nichita Stănescu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.