Studenții de la Academia de Poliție s-au îmbolnăvit din „lipsă de interes” a conducerii, potrivit rapoartelor oficiale

Rapoartele oficiale din urma controalelor arată că studenții de la Academia de Poliție s-au îmbolnăvit din „lipsă de interes” din partea conducerii. Ministerul Afacerilor Interne anunţă declanşarea cercetării prealabile faţă de şapte angajaţi ai instituției academice, dintre care trei cu funcţii de conducere şi patru aflaţi în funcţii de execuţie, după ce 150 de studenţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar peste 60 dintre aceştia au ajuns la spital. 

Cercetarea prealabilă a angajaților a fost declanșată pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico – sanitare. Măsura a fost luată în urma unor verificări făcute de Corpul de Control al ministrului de Interne, după ce studenții au mâncat la cantina instituţiei. Controalele au arătat că mâncarea a fost infestată inclusiv prin intermediul insectelor, iar normele igienico-sanitare au fost încălcate, potrivit News.ro.

„Cauzele posibile pentru apariţia evenimentului epidemiologic, potrivit specialiştilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activităţi decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea şi nerespectarea normelor de protecţie igienico-sanitară în unităţile de servire a mesei. Ofiţerii Corpului de Control au reţinut faptul că activitatea din blocul alimentar s-a desfăşurat concomitent cu lucrările de reabilitare şi modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri şi alte activităţi administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranţa igienico-sanitară a obiectivului. S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuţii în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce îşi desfăşoară activitatea în blocul alimentar”, sunt concluziile Copului de Control al ministrului de Interne.

Verificările au arătat, de asemenea, că incidentul în care au fost implicaţi zeci de studenţi care s-au îmbolnăvit „nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente”, iar activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător. „Conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes în privinţa organizării şi aplicării sistemului de control intern managerial”; este una dintre concluziile verificărilor.

În urma controalelor, s-au dispus măsuri privind răspunderea disciplinară şi măsuri de remediere a neregulilor.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023, un număr de 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” sau ajuns la spital cu simptome digestive după ce au mâncat la cantina instituţiei. Ulterior alţi 80 de studenţi cu aceeaşi simptomatologie au primit tratament medical la nivelul Serviciului Medical Academie, fără să necesite internare. În urma acestor evenimente ministrul de Interne a dispus verificări ale Corpului de Control la Academia de Poliţie.

La scurt timp de la aceste evenimente, rectorul Academiei, Claudiu Chindriş, a fost demis, iar instituţia a anunţat trecerea la cursuri în format online.

Rector nou la Academia de Poliţie în urma scandalului legat de condiţiile inumane în care învață studenţii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.