fbpx

Metodologia de concurs pentru inspectorii școlari a apărut în Monitorul Oficial

Metodologia de organizare a concursurilor pentru funcțiile de îndrumare și control a apărut, astăzi, în Monitorul Oficial. 

Spre deosebire de metodologia anterioară, legiferată în 2011, candidații au ca restricție faptul de a nu fi împlinit condițiile legale de pensionare până la data susținerii concursului.

 

Actul normativ poate fi citit aici.

În metodologia publicată de Ministerul Educației nu apare, însă, nicio referire la depolitizarea Inspectoratelor Județene.

Potrivit unei analize realizate de Educație Privată anul trecut, 21 dintre cei 42 de șefi de instituții erau, la vremea respectivă, afiliați politic. Mulți dintre ei sunt politicieni cu acte în regulă: membri în Consiliile Locale, foști candidați pe listele de alegeri parlamentare, lideri de organizații teritoriale de partid. O bună parte dintre ei nu se sfiau să își expună activitatea politică pe rețelele sociale.

Publicația Dela0.ro afirma, în urmă cu câteva luni, că PNL continuă politizarea inspectoratelor școlare județene, fenomen semnalat inițial de USLIP Iași.  Într-o anchetă semnată de jurnalista Diana Oncioiu, Dela0.ro semnalează faptul că numărul șefilor de inspectorate schimbați pe criterii de partid a ajuns la 19, în pofida opoziției față de fenomenul politizării pe care și-a declarat-o președintele Klaus Iohannis.

”Deși susține că vrea depolitizarea structurilor de conducere din învățământ, ministrul liberal al Educației Monica Anisie a înlocuit 19 inspectori școlari generali în două luni și jumătate de mandat. Numitorul comun al schimbărilor: calitatea de membru sau simpatizant PNL. În 17 dintre situațiile documentate de Dela0.ro, inspectori roșii, afiliați PSD, au fost înlocuiți cu inspectori galbeni, fideli PNL. A venit rândul lor”, afirmă Dela0.ro.