Închide
de Andrei Avram, profesor de istorie
Unde ne aflăm la început de an școlar 2023-2024 putem afla parcurgând un document elaborat în vara anului 1861 de către Ioan Maiorescu (tatăl mai cunoscutului Titu Maiorescu), în calitatea sa de director al Eforiei Instrucțiunii Publice. Ordinea este aceea expusă în documentul citat.
1.Concursurile pentru posturi de inspectori sunt în întârziere, acest aspect ridicând semne de întrebare asupra bunului mers al sistemului de învățământ: „concursurile pentru posturile de inspectori făcându-se foarte târziu […], reformele introduse […] nu s-au executa decât în parte” (p.1).
2.Lipsa asumării responsabilității comunității extinse în ceea ce privește educația copiilor: „efectele ameliorărilor introduse depind în mare parte de reorganizarea comunei […], precum și de definirea atribuțiilor și obligațiilor comunei în ceea ce privește instrucțiunea” (p.2).
3.Educație deficitară în mediul rural, abandon școlar peste media națională: „Sate de câte 200 până la 300 de familii fără școală”. (p.2)
4.Lipsa acută a profesorilor, în ciuda măririlor salariale: „spre a da instrucțiunii primare toată dezvoltarea ce merită […] nu ajunge a înmulți numărul școlilor. Lipsa de institutori calificați cum se cade s-a simțit și până acum și se va simți mai mult […]. Cu toată ameliorarea salariilor […] concurența n-a fost prea mare și Eforia n-a putut face pretutindeni alegerile cele mai bune” (p.5).
5. Lipsa unei adevărate practici pedagogice, prin care să se evite greșeli majore la catedră care pot traumatiza generații întregi: „Profesiunea de institutor e una dintre cele mai grele; ea cere cunoștințe cu totul speciale, care se câștigă într-adevăr și printr-o practică îndelungată, însă numai în urma unei experiențe pline de erori, care s-ar fi putut evita, dacă institutorul s-ar fi preparat pentru profesiunea sa în institute destinate anume pentru aceasta. Poate să fie cineva foarte învățat, să aibă cunoștințe foarte întinse, și cu toate acestea să nu fie bun institutor, bun profesor” (p. 5).
6. Lipsa unei colaborări între sistemul de învățământ universitar și cel preuniversitar, în vederea formării viitorilor profesori: „Existența și completarea acestei facultăți, […] pentru a se prepara prin cursurile ei profesori […] de care avem o lipsă simțită” (p. 6).
7. Nevoia de finanțare, promisiuni în acest sens, dar neincluderea acestora în buget: „cele mai multe din creațiile noi propuse de Eforie pentru […] bugetul anului 1860, s-au amânat de către Adunarea legislativă” (p. 5).
8. Locații neconforme și neadaptate necesității desfășurării activităților didactice: „În general mai toate institutele instrucțiunii publice, începând de la școlile sătești până la gimnaziu, suferă mai mult sau mai puțin din lipsa de locații proprii și corespunzătoare destinației lor” (p. 6).
Există, însă, și diferențe. Concluzia lui Ioan Maiorescu denotă tristețe, dar și o vagă speranță că lucrurile se vor îndrepta: „Cu tot progresul ce se vede, ne lipsesc încă multe până să vedem școala în stare de a satisface toate nevoile națiunii. Eforia însă, care știe că românii s-au distins în toate secolele prin zelul lor pentru școli, speră în luminatul patriotism al corpurilor legislative, convinsă că, cu aceeași căldură și generozitate, despre care au dat probe atât de strălucitoare la alocarea sumelor cerute prin bugetul anului [școlar încheiat], vor îmbrățișa și pe viitor instrucțiunea publică”.
Acum știm că românii nu au pus mare preț pe educație nici în „secolele trecute”, nici în ultimele decenii. Speranța în „patriotismul luminat” al clasei politice nu mai există demult, iar despre căldura și generozitatea acestora relevată în bugetul alocat învățământului s-ar putea face cel mult glume. Dintre acelea repetate atât de des încât au devenit previzibile și care, în loc de râsete, stârnesc grimase.
Sursa citatelor: I. Maiorescu, Starea instrucțiunei publice în România de-Sus la finitului anului scolasticu 1860-1861. Discursu pronunçiatu cu occasiunea solemnităței de înpărțirea premielor în 29 iuniu 1861 de directorulu scóleloru I. Maiorescu, Typographia Statului, Niphon, Bucuresci, 1861. Am adaptat o parte a sistemul ortografic specific epocii normelor actuale.
