Închide
Standardele de evaluare nu sunt un instrument de disciplinat elevii, ci de disciplinat sistemul
de Gabi Bartic, CEO Brio
Am spus că nu e nimic nici grav și nici important până lunea viitoare. Și totuși, ieri (luni, 13, pentru superstițioși), standardele naționale de evaluare au fost puse în transparență instituțională. Un document tehnic, pus pe site-ul Ministerului, cu termen de consultare. Atât. Și totuși, pentru cineva ca mine, care a urmărit sistemul de aproape zece ani, e unul din acele momente rare în care se vede ceva care se schimbă cu adevărat, chiar dacă arată exact ca toate celelalte zile de luni.
1. Ce aduc standardele, de fapt
Standardele nu aduc note noi. Nu aduc un examen mai greu sau mai ușor. Aduc un lucru mult mai simplu și mult mai greu de contestat: o descriere explicită a ce înseamnă să știi ceva, la ce nivel, și cum arată treapta următoare. Până acum, un 7 la un profesor și un 7 la altul puteau însemna două lucruri diferite, iar copilul nu avea de unde să știe care. Standardele nu inventează competența – o fac doar vizibilă. Iar ce e vizibil, nu mai poate fi negociat de la caz la caz.
E diferența dintre „ai luat 7” și „ai luat 7 pentru că știi să faci X, dar încă nu faci Y”. Prima propoziție e o sentință. A doua e o hartă, un parcurs.
2. Cum ne opresc ele să mai mințim copiii
Sistemul românesc a trăit mult timp din minciuni mici, spuse cu bunăvoință: „ești bun, doar nu te-ai pregătit destul”, „media ta arată bine”, „la BAC o să fie mai ușor decât crezi”, preferata mea „brânză bună în burduf de câine”. Minciuni care amână contactul cu realitatea până în ziua în care realitatea nu mai poate fi amânată – și atunci lovește tare, exact când copilul are cel mai puține resurse să o proceseze.
Un standard clar nu mai lasă loc pentru genul ăsta de blândețe iresponsabilă. Dacă profilul de competențe arată că un copil e la nivelul 2 din 4 la înțelegerea textului nonliterar, asta nu mai poate fi tradusă în „eh, se descurcă el”. Se descurcă, dar nu acolo. Iar diferența dintre „se descurcă” și „se descurcă acolo” e diferența dintre un copil care crede o poveste confortabilă și unul care știe unde stă.
3. Cum ne arată unde pot crește
Partea asta contează la fel de mult ca prima, poate mai mult. Un standard bine făcut nu e doar o grilă de sancțiune – e o hartă de progres. Nu spune doar „ai greșit aici”, spune „următorul nivel arată așa, și iată ce te desparte de el”. E diferența dintre evaluare ca verdict și evaluare ca instrument de lucru. Un copil căruia i se arată treapta următoare are ceva de făcut mâine dimineață. Un copil căruia i se arată doar eșecul de azi, nu are.
4. Pentru profesori și pentru părinți, nu doar pentru copii
Standardele nu sunt un instrument de disciplinat elevii. Sunt, în primul rând, un instrument de disciplinat sistemul – inclusiv pe noi, adulții din jurul lui. Un profesor care are un standard clar nu mai poate spune „eu așa notez, de treizeci de ani”. Un părinte care are un standard clar nu mai poate spune „dar credeam că știe” ca argument. Standardul e un limbaj comun, iar un limbaj comun e incomod pentru toată lumea care s-a obișnuit să vorbească doar cu sine și doar în mici minciuni confortabile.
Poate ăsta e motivul pentru care ne-a luat aproape zece ani să ajungem aici. Nu pentru că partea tehnică era grea – deși simplă n-a fost. Ci pentru că nimeni nu grăbește momentul în care trebuie să renunțe la limbajul lui privat, călduț, flatant.
5. O notă personală
Pentru Filip, standardele astea vin prea târziu – el a trecut deja prin sistemul vechi, cu limbajul lui vag și confortabil, cu feedback vag și complet/cumplit neacționabil. Dar nu e vorba dor despre copilul meu aici, deși când am început să vorbesc public despre standarde părea imposibil să nu le „prindă” și el. Poate e vorba despre altceva, mai bun: copiii care vor crește știind, de la început, că școala nu e „fake it till you make it”, ci un loc unde ți se spune exact ce știi și exact ce urmează. Nu e un consolation prize. E, poate, singurul lucru pe care merita să-l lăsăm în urmă mai bun decât l-am găsit.
Sunt în vacanță și azi e un pic de furtună. Sunt sigură că va trece, ca toate furtunile din vieți și din munți. Și că-n final, totul va arăta mai bine.
Cu muzicuță, cum e obiceiul.