Închide
Sorin Mîndruțescu, country manager la compania Oracle, a scris pe pagina sa de Facebook o mărturisire emoționantă despre momentul în care fiica lui a plecat să studieze la Universitatea Oxford, în Marea Britanie. Mîndruțescu vorbește despre durerea părinților care își văd copiii plecați în străinătate, indiferent de poziția socială sau de destinație.
Preluăm postarea integral, cu acordul autorului.
Fiica mea a plecat de acasă pe la 16 ani.
În Anglia. Oxford. Școala.
Când am văzut unde urma să stea, să doarmă și să mănânce, am plâns. Și eu și fratele ei. Condiții mizere. Realmente mizere.
Dar era pentru ea, pentru viitorul ei. Maică-sa și cu ea au fost mai tari decât noi, bărbații. Ca întotdeauna.
Nu sunt patetic să spun că m-am simțit că Moromete cu Niculae.
Dar p-acolo. Ca orice părinte care „își pierde” copilul.
A făcut economie, nu a avut petreceri de ziua ei, prietenii și i-a făcut greu și nu erau ca cei de acasă, gazdele că orice gazde mai bune, mai rele, camera de la cămin era cam cât o baie de pe aici. Chefuri nu erau, nu se vindea bere prin camere, nu erau videouri cu filme în miez de noapte (știu, unii nu veți înțelege ce spun aici dacă n-aveți peste 45 de ani) și șarmul vieții studențești nu l-a simțit așa cum l-am simțit eu.
Nu știu dacă e vreun copil model dar a băgat biblioteca cât n-am visat eu. Și pentru școală. Dar și pentru că nu avea familia ei, prietenii, filmele, teatrele, concertele ei.
Adică nu avea viața ei cu ea.
A meritat? Da, probabil că da. Dar a plătit prețul pe care nici un adolescent n-ar trebui să-l plătească.
Ce vreau să vă spun cu asta?
Că e greu când îți pleacă copilul de acasă. Și lui/ei. Și ție. Oriunde ar pleca. La Oxford, pe șantier, la spălat bătrâni prin spitale, la doctorat la MIT, la restaurant chelneriță sau bucătar, șofer de taxi sau medic. Oriunde și la orice.
E copilul tău.
Pe care nu-l vei mai putea strânge în brațe, iubi, certă, sfătui, vedea.
E o lume între voi. Și fizică. Dar din momentul plecării va începe să se creeze o nouă lume între voi.
Înstrăinare. Cultura nouă. Greutățile de acolo. Multe.
Aș vrea să nu mai plece copiii. Să rămână. Să învețe. Să muncească. Să construiască. Să aibă loc să respire.
AICI.
Și pentru ei tot aici este mai bine. Mai ușor. Mai acasă. Mai lângă „ăia bătrânii”.
Nimeni nu pleacă de bine din țara lui.
Fratele ei e într-a unspea….
