Închide
Acesta e un text-cadou de 8 Martie. Și pentru doamne, și pentru domni.
A fost odată, demult, demult?, acum vreo douăzeci și cinci de ani. A fost un cămin studențesc pentru familiști. Avea parter și etaj, puține camere și sus, și jos. Unele familii aveau și copil, ba una avea chiar copii.
Era frumos, foarte frumos, cuplurile care nu aveau copii se duceau în vizită la cele care aveau, mai respirau un surâs de nou-născut, mai mergeau de-a bușilea împreună cu un copil de șase-șapte luni, mai miroseau o talpă de bebeluș dormind.
Era frumos, foarte frumos, peste drum era un parc mare, așa că ieșeau și familiile cu copii, și familiile iubitoare de copii, se bucurau de soare, mai făceau un picnic, se luptau cu copiii mai mari, care voiau să sară-n lac, era cald, era bine, toată lumea se dădea pe tobogan, era un tobogan uriaș, de piatră, te dădeai singur și țipai de bucurie, te mai dădeai cu câte un copil în brațe, copiii mărișori se dădeau singuri, tu îi așteptai la poalele toboganului și-i primeai râzând în brațe. Râzând ei, râzând tu.
Era frumos, foarte frumos, și la aniversări, adulții dansau, copiii dansau, era tare vesel, aș zice azi că erau aniversări cu clopoței. În zilele obișnuite, era un du-te-vino și la parter, și la etaj, și între parter și etaj, oamenii se vizitau des, își împrumutau cărți, cursuri, nepărinții mai stăteau cu copiii părinților când aceștia aveau o treabă importantă, copiii veneau și ei în vizită la nepărinți, după afinități, normal.
Într-o după amiază, într-o cameră de cămin în care locuia un cuplu fără copii s-a auzit o bătaie mică în ușă. În cameră era numai soția, soțul era la chiuvetele de pe hol, multele chiuvete unde-și spălau toți vasele. Chiar asta făcea soțul, spăla vase. Soția terminase de gătit și acum citea. Când a zis „Intră!“, în cameră a pășit o fetiță de cinci ani, mesager al mamei sale, mamă care era colegă cu soțul femeii și voia să împrumute o carte. Soția i-a spus fetiței că soțul ei e la chiuvete, poate să meargă să-l întrebe dacă are acea carte. Fetița a mai stat un pic cu soția, au mai vorbit, după care a ieșit. Femeia s-a întors la cartea ei.
La câteva minute după plecarea fetiței, soția aude prin fereastra larg deschisă, deschisă trebuie să fi fost și cea a familiei de la parter, vocea fetiței, puternică, limpede, cu totul și cu totul uimită: „Mămicaaa, Adrian Dan spală vase, și femeia lui citește!“
Un text de Ana Barton.
