Închide
”Cum reușiți să îi determinați să învețe pe copiii care nu sunt conștiincioși?”- a fost o întrebare adresată, recent, pe grupul ”Părinții cer schimbare”. Învățătoarea Ema Patrichi a oferit un răspuns detaliat, în care îndeamnă la abordarea elevilor cu atenție pentru nevoile lor emoționale.
Cu permisiunea cadrului didactic, preluăm, integral răspunsul său:
Eu sunt învățătoare. Acum am clasa a treia. Copilul meu personal are 16 ani. Vă pot spune ce a funcționat la noi și ce văd eu în clasă. La copilul personal a funcționat să fac un pas în spate, să mă detașez de problemă, să pun problema rațional. Copiii nu înțeleg la 10-12 ani și nu văd utilitatea de peste câțiva ani a ceea ce învață acum. Nu funcționează să le explici cât e de important să învețe. La copiii mei din clasă, la toți și la copilul personal a funcționat un singur lucru: copiii vor să fie văzuți și validați, recunoscuți și băgați în seamă. Cei mai mulți vor acest lucru nu din partea familiei, ci din partea școlii, a profesorilor și a colegilor. Copiii vin la școală să fie văzuți, să fie importanți, să fie cineva. Când profesorii copilului meu au făcut acest lucru (la vremea respectivă era o școală europeană în Franța, după ce schimbase deja 2 școli), ea a devenit un cu totul alt copil. Așa e și la clasa mea: îmi e foarte greu să îi motivez, dar nu las garda jos, trag de ei, îi încurajez în fel și chip, îi laud foarte, foarte mult, îi fac vedete, le accentuez punctele forțe. E un efort susținut zi de zi. Dar acum ei știu cum și de ce să învețe.
Am copii care nu își fac tema. Nu mă deranjează. Le spun că e problema lor. Au ratat o șansă să exerseze ceva. Pentru că avem o relație specială, vor mereu să îmi facă pe plac. Îi cert, îi dădăcesc, dar îi și drăgălesc și fac tot ce pot să îi valorizez.
Vorbiți cu doamna lui învățătoare.
Pe de altă parte, temele și învățatul nu sunt responsabilitatea părintelui. Acum încercați de fapt să îi rezolvați problema, iar el opune rezistență. Discutați că e responsabilitatea lui și gata, dați-va deoparte. Vedeți ce face. Încurajați orice mic lucru bun, chiar dacă doar rezolva singur un exercițiu.
Te înțeleg că îți este greu, ce și cum vrei să faci? Ce e greu la tema și cum te-ai gândit? Care e planul tău pentru azi? Ce te-ar ajuta? Eu cu ce să te ajut? Ai de fapt nevoie de ajutor? – Așa puneți problema. E sarcina lui, îl puteți ajuta până la un punct și doar cu ce ține de mica organizare.
Și dacă nu își face tema, se duce cu ea nefăcută și suportă consecințele. Poate că doamna îi va spune să o rezolve până mâine, deci se va adăuga la alte sarcini. Discutați despre cum s-a simțit când a spus că nu are temă. – E doar un exemplu.
