fbpx

Secretarul de stat Lixandru anulează regula prin care profesorii care au luat sub 5 la Titularizare erau suspendați un an de la catedră

La scurt timp după demiterea Ecaterinei Andronescu, secretarul de stat Ionel Lixandru a anulat de facto regula introdusă de fostul ministru, potrivit căreia ca nu se pot încadra anul acesta în învățământ cadrele didactice care au luat note sub 5 la titularizare.

Lixandru a aprobat o notă transmisă tuturor inspectoratelor școlare, potrivit căreia repartizarea profesorilor se va face după regulile care au funcționat în anul 2018. Așadar, și cei care s-au retras din examenul de titularizare sau nu l-au promovat vor avea șansa de a profesa la catedră, chiar dacă nu în calitate de titulari. Documentul a fost obținut, în exclusivitate, de Educație Privată.

Pe 24 iulie, ministrul Educației Ecaterina Andronescu lua decizia potrivit căreia aproape 8.000 de profesori care au luat mai puţin de 5 la examenul de titularizare ori n-au mai intrat în sală deşi s-au înscris erau suspendați timp de un an. Informația a apărut, prima dată, la Știrile Pro Tv.  Potrivit sursei citate, Ministrul Educaţiei a hotărât că aceştia sunt atât de slab pregătiţi încât, vor sta pe tuşă cel puţin un an sau până când vor dovedi că ştiu materia, că pot să o adapteze pe înţelesul copiilor şi, mai ales, că au vocaţie.

​Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, pentru Știrile ProTv: „N-au fost pregătiţi şi probabil au văzut subiectele şi s-au retras din examen. Vom proceda şi cu domniile lor la fel cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra în învăţământ nici ca suplinitori, nici în plată cu ora. Este primul an când luăm această măsură şi decizia era una firească, mă întreb de ce nu s-a luat mai demult.”

Statisticile de la examenul de titularizare, potrivit Ministerului Educației:

  • Rata notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au participat la proba scrisă este de 46,86% (comparativ cu 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).
  • 92 de candidaţi (0,47%) au obţinut nota 10, iar 9.072 de candidaţi (46,39%) au obţinut note între 7 şi 9,99.
  • La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.572 de candidaţi.
  • În centrele de evaluare au fost notate 19.556 de lucrări, întrucât: 3.960 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidaţi au fost eliminaţi şi lucrările a 32 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
  • Din promoţia curentă, 46,79% (46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017) din candidaţi au obţinut note peste 7.
  • Cele mai ridicate procente de note între 7 și 10 – ambele promoții – s-au înregistrat în sectorul 6 al Capitalei (72,3%) și în județul Prahova (58,5%).

 

 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.