
Secretarul Educației din SUA, Linda McMahon, a devenit ținta ironiilor după ce a trimis o scrisoare oficială, plină de greșeli de scriere și exprimare, către președintele Universității Harvard, Alan Garber, în care amenință cu tăierea finanțării federale.
Scrisoarea, trimisă luni și publicată ulterior pe rețelele de socializare de către oficiali ai Casei Albe, avertizează că Harvard nu va mai putea primi fonduri federale până când nu „se aliniază” cerințelor administrației Trump. Mesajul a fost rapid remarcat de internauți, care au evidențiat numeroasele greșeli de scriere și exprimare.
Unul dintre exemplele citate frecvent este formularea: „Harvard is engaging in a systemic pattern of violating federal law”, în care termenul „systemic” este utilizat incorect în locul cuvântului „systematic”. De asemenea, scrisoarea include propoziții incomplete, verbe la timpi diferiți și utilizarea nejustificată a majusculelor în expresii precum „Federal Government”, relatează Daily Mail.
Cadre universitare de la Harvard au corectat scrisoarea precum lucrarea unui elev, cu observații scrise cu roșu pe marginea celor trei pagini. Acestea semnalează greșelile gramaticale și de stil, inclusiv utilizarea incorectă a punctuației, a majusculelor și a structurilor gramaticale.
Tonul documentului a fost, de asemenea, criticat. În debutul scrisorii, McMahon ridică semne de întrebare cu privire la proveniența studenților implicați în proteste pro-palestiniene, întrebând: „De unde vin mulți dintre acești studenți, cine sunt ei, cum ajung la Harvard sau chiar în țara noastră – și de ce există atât de mult URĂ?” Scrisoarea continuă cu acuzații privind standardele academice ale instituției, menționând cursuri de „matematică remedială” și scandaluri legate de plagiat.
Scrisoarea vine pe fondul tensiunilor dintre administrația Trump și marile universități americane. Liderii de la Washington acuză instituțiile de învățământ superior de promovarea unei ideologii progresiste și de lipsă de diversitate ideologică. Un oficial guvernamental a susținut, într-un apel cu jurnaliștii, că „ideologia DEI” (diversitate, echitate și incluziune) contribuie la „probleme de antisemitism” prin „judecăți bazate pe identitate”.
Harvard a contestat deja, în instanță, înghețarea fondurilor federale, calificând acțiunea drept „abuzivă și intruzivă”. Instituția afirmă că nu va ceda presiunilor politice, iar președintele Alan Garber a declarat că va apăra independența academică a universității.
Printre fondurile amenințate se numără granturi pentru cercetare. Pentru ca Harvard să redevină eligibilă, va trebui să negocieze cu guvernul un nou acord de conformitate, susțin reprezentanții administrației Trump.
Miliardară din industria wrestlingului, Linda McMahon a fost nominalizată de Donald Trump și votată de Senatul SUA pentru funcția de secretar de stat pentru educație, având responsabilitatea să desființeze Departamentul de Educație.
McMahon are o lungă istorie cu WWE și Trump, care obișnuia să apară ocazional la meciuri de wrestling. Ea este și cofondatoarea ligii de wrestling, demisionând din funcția de CEO în 2009 pentru a candida, fără succes, la Senat.
Legătura lui McMahon cu educația este firavă, ea fiind aleasă timp de doi ani, din 2009 până în 2010, ca membru al consiliului de educație al statului Connecticut. Este președinta consiliului think tank-ului pro-Trump America First Policy Institute.
Trump pedepsește din nou Universitatea Harvard pentru „neascultare”