
Scriitorul și profesorul nigerian Wole Soyinka, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a avut parte de o experiență neplăcută în România, înainte de a fi onorat cu o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. El a fost înșelat de un taximetrist bucureștean, la scurt timp după sosirea pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Suspectul a fost reținut de polițiști.
Incidentul a avut loc în noaptea de vineri, 27 iunie, la ora 00:51, când Soyinka, în vârstă de 90 de ani, s-a îmbarcat într-un autovehicul de transport persoane în regim taxi din fața terminalului de sosiri, pentru a se deplasa la un hotel din centrul Capitalei.
La finalul cursei, șoferul i-ar fi solicitat și încasat, prin intermediul unui aparat POS, aproximativ 400 de euro. Potrivit Poliției Române, suma a fost percepută drept contravaloare a cursei. Mașina nu a pornit din prima, iar șoferul a cerut ajutorul altor trei bărbați pentru a fi împinsă.
Imaginile surprinse de camerele video de supraveghere, publicate de Libertatea, arată cum scriitorul iese din aeroport, poartă o discuție cu șoferul taxiului, își pune bagajul în portbagaj și urcă în mașină. Ulterior, vehiculul este împins de mai mulți bărbați.
Polițiștii Serviciului Poliție Transporturi Aeroport „Henri Coandă” s-au sesizat după vizionarea imaginilor. În urma verificărilor, a fost identificat un bărbat de 43 de ani, cetățean român, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Wole Soyinka a primit, sâmbătă seara, o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru (FITS), potrivit Turnul Sfatului.
Născut în 1934, în vestul Nigeriei, Soyinka este primul african care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, în 1986. Este autorul a peste 40 de lucrări, membru activ al unor organizații internaționale culturale și pentru drepturile omului și predă în prezent la Universitatea New York din Abu Dhabi.