fbpx

#ȘcoalaÎnUniuneaEuropeană: Cum arată sistemul de Educație din Belgia

Educație Privată continuă campania de informare ”Școala în Uniunea Europeană”, prin care vă vom prezenta sistemele de Educație din spațiul comunitar, cu principalele lor caracteristici: istoric, finanțare, legislație, abordare academică.

Informațiile provin din documentul intitulat ”Reglementări privind învățământul privat în statele membre UE”, realizat de Departamentul de Studii Parlamentare și Politici UE, Direcția Studii și Documentare Legistativă, din Parlamentul României.

Astăzi, vorbim despre Belgia

Libertatea învăţământului este garantată prin articolul 24 al Constituţiei belgiene.

În Belgia, învăţământul este organizat de către autorităţile publice: comunităţile, provinciile, comunele sau asociaţiile de comune şi alte organisme corporative de drept public. El mai poate fi organizat de către persoane particulare, asociaţii de facto sau asociaţii non-profit. Învăţământul organizat de către autorităţile publice este cunoscut sub denumirea de „enseignement officiel” (învăţământ public/ oficial) în timp ce cel organizat de organisme private este denumit “enseignement libre” (învăţământ liber/ „non-public”). Belgia este cunoscută în general ca având trei „reţele de şcoli”. „Învăţământul oficial” cuprinde două din aceste reţele: reţeaua şcolilor comunitare şi reţeaua şcolilor provinciale şi comunale.

Şcolile particulare, subvenţionate de către stat, formează cea de-a treia reţea. Pentru mai mulţi ani, atât în Flandra, cât şi în cadrul Comunităţii Franceze, reţeaua şcolilor „non-publice” a fost divizată în două părţi: o reţea a şcolilor confesionale şi o reţea a şcolilor laice sau fără o specializare anume. Legea din 29 mai 1959, cunoscută ca „Pacte scolaire”, garantează egalitatea de tratament pentru diferitele reţele de învăţământ.

Unităţile de învăţământ/„non-public”, subvenţionate, trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu legile privind utilizarea limbii şi cu sistemul de „capital-périodes”‘ care reglementează structura şi organizarea învăţământului. În 1984 – 85, în Belgia a fost introdus un sistem de determinare a numărului de „perioade” la care fiecare şcoală avea dreptul pe parcursul fiecărui an şcolar, pornind de la numărul de elevi ce frecventaseră şcoala în anul precedent. Acest sistem a reprezentat o inovaţie majoră, având scopul de a oferi autorităţilor şi profesorilor o mai mare independenţă în conducerea şcolilor, precum şi de a oferi o bază solidă pentru planificare bugetară.

„Perioadele” acordate unei şcoli pot fi atribuite în conformitate cu nevoile şi solicitările studenţilor şi corpului profesoral, fără a afecta condiţiile necesare pentru introducerea de noi cursuri sau secţiuni de învăţământ.
Activitatea şcolilor secundare ce sunt subvenţionate este, de asemenea, reglementată prin Legea din 19 iulie 1971, amendată prin Legea din 31 iulie 1975, privind organizarea generală şi structura învăţământului secundar, şi Decretul Regal din
30 martie 1984, privind stabilirea unui plan pentru modernizarea şi reorganizarea învăţământului secundar.

Decretul din 24 iulie 1997 defineşte sarcinile prioritare ale educaţiei de bază şi a învăţământului secundar precum şi organizarea structurilor pentru realizarea acestora.

Învăţământul non-public poate fi clasificat în trei categorii:
– învăţământul confesional, în cadrul căruia şcolile catolice sunt de departe cele mai numeroase, deşi există şi unele şcoli conduse de autorităţile religioase protestante, mozaice şi islamice;
– învăţământul laic, cuprinzând, între altele, şcoli, bazate pe principiile raţionalist/umaniste;
– şcoli independente, în care se predă conform unor teorii educaţionale specifice, precum şcolile Freinet sau Steiner.

Conform libertăţii de educaţie garantate de lege, oricine are, în principiu, dreptul de a înfiinţa o şcoală. Constituţia interzice orice măsuri contrare în acest sens.
Standardele privind organizarea şcolilor şi planurile de învăţământ se aplică în domeniul înfiinţării şi funcţionării şcolilor non-publice subvenţionate.

Libertatea de alegere a metodelor de predare este garantată pentru cei responsabili cu organizarea şi funcţionarea şcolilor subvenţionate.

Articolul 6 al Legii din 29 mai 1959 „Pacte scolaire” stabileşte că organele de conducere şi şcolile, luate individual, au libertatea – atâta timp cât respectă standardele legale minime, prevăzute în acest sens – de a stabili orarele şcolare (cu aprobarea prealabilă a Ministerului Educaţiei) şi programele şcolare pentru reţelele aflate în subordinea lor. Pentru
acordarea subvenţiilor guvernamentale, unitatea de învăţământ solicitatoare trebuie, în orice caz, să dispună de materialele şi echipamentele didactice necesare pentru desfăşurarea activităţii de profil. Inspectorii şcolari răspund de asigurarea de către fiecare unitate de învăţământ a acestor materiale şi echipamente şi pentru verificarea îndeplinirii standardelor legale în această privinţă.

 

Citește și

#ȘcoalaÎnUniuneaEuropeană: Cum arată sistemul de Educație din Austria