Închide
Școala încurajează creativitatea?
de Alex Zamfir, fondator The Funny Brand
De ceva vreme, alături de ASAP România, desfășurăm o sesiune de ateliere de joacă cu elevii de liceu, ateliere în care discutăm despre creativitate și meseriile creative.
În primul rând aș vrea să spun cât de minunați mi se par acești copii aflați la vârsta adolescenței, vârstă despre care majoritatea adulților se plâng spunând că ei, adolescenții, nu vor să comunice sau că atunci când o fac, o fac mai degrabă monosilabic. Nu sunt de acord cu această părere și de 5 ani încoace de când merg cu astfel de ateliere în școli, descopăr că acești copii, indiferent de vârstă, sunt extrem de dornici să povestească despre viața lor, să-și spună părerile pe diferite subiecte atâta timp cât le pui întrebări care să îi provoace, le oferi timp și spațiu suficient să răspundă și nu le judeci răspunsurile, ci ești curios să vezi de ce răspund așa cum o fac.
Revenind la atelierele din această perioadă, două aspecte mi-au atras atenția în mod deosebit:
Interesant este că și profesorii spun, mai nuanțat, sigur, că școala nu încurajează creativitatea, dând vina în principal pe programa extrem de încărcată. Și cred că așa este.
Și mai cred că doar constatând aceste lucruri și eventual revoltându-ne, nu vom realiza nimic, iar peste 10 ani răspunsurile copiilor la întrebările de mai sus vor fi aceleași.
Cred că școala românească, în ansamblul ei, este foarte deconectată de la realitatea societății secolului 21. Sigur că datorită evoluției IA-ului și a tehnologiei este foarte greu să ne imaginăm cum vor arăta lumea și piața muncii peste 10, 15, 20 de ani. Ce știm însă aproape sigur este că ele nu vor arăta ca în prezent și sigur nu vor arăta ca în trecut, deși metodele de predare ale multor profesori au rămas ancorate acolo, așa cum îmi spun copiii, dezamăgiți de ceea ce se întâmplă zi de zi la școală. Ei nu vor să nu învețe, ci vor să învețe altfel, cu alte metode care să îi provoace, să îi asculte, să le permită să fie auziți, să greșească și să li se permită să încerce din nou, cu riscul de a greși din nou.
Sigur că pentru mine este ușor să merg la un atelier, să constat ceea ce îmi spun acești copii și apoi să vin să comentez lucrurile. E mult mai complicat pentru un profesor să facă asta zi de zi, trebuind să respecte o programă, un număr limitat de ore și să facă față unei clase de 25 – 30 de adolescenți, fiecare cu stilul său și capacitatea sa de a învăța.
Dar realitatea rămâne una singură: școala românească nu încurajează creativitatea. Noi mai degrabă ne propunem să îi aducem pe toți la un numitor comun, în loc să le descoperim diferențele și să le punem în valoare sau măcar să îi lăsăm pe ei să încerce să și le pună în valoare.
Iar cea mai mare temere a mea este că peste 10 ani, altcineva va merge prin liceele din țară să discute diferite subiecte cu elevii de atunci și va simți nevoia să scrie un astfel de articol, semnalând aceleași probleme. Asta ar fi cu adevărat o tragedie.