fbpx

Școala din Ferentari: ”12 mânuțe de copii, 12 priviri, 12 suflete cărora le mulțumesc”

de Gabriela Florea, Consilier imagistică REGINA MARIA, Rețeaua privată de sănătate.

Ieri, am avut parte de o experiență despre care mi-e încă greu să scriu.
În cadrul unui program de dezvoltare personală /profesională, mie și altor 3 colegi ni s-a lansat provocarea să fim “dascăli” pentru 2 ore, la școala Gimnazială 136 din Ferentari, clasa a I a.
Urma sa ne vedem cu acești copii datorita Teach for Romania, care au un om minunat la acea clasă, Alexandru, care la 24 ani și-a ales misiunea de a le fi dascăl.
Deși interacționez de câțiva ani cu mediul școlar, aveam mari emoții. Nu fusesem niciodată învestită cu atâta încredere.
Dimineața, la ora 7. 30, pentru a găsi școala, am trecut prin ghetou. Mi s-a făcut rău, și frică. Totuși eram în București, în anul 2018, nu credeam ca pot fi reale acele imagini cu blocuri gri, gratii la etaje superioare, munți de gunoaie.
Fusesem preveniți că vom întâlni copii din medii defavorizate, ca e posibil sa vedem la ei comportamente copiate din mediul din care provin, ca e posibil sa ne scuipe și, sa nu o luăm personal.
Am găsit școala, o școală îngrijită, în contrast cu mediul înconjurător.
Am intrat în sala de clasă, cu bănci și scaune micuțe, un mediu primitor și plăcut.
Încep să apară și copiii. Ne salută tare, ne privesc curioși, se așează cuminți în băncuțele lor. Mă uit la ei, și mă bucur să-i văd pe majoritatea îmbrăcați corespunzător pentru cele – 2° de afară. Remarc doar un singur copil cu încălțăminte de pânză, mărunțel, cu bretonul mai mult în ochi. Aflu că îi câștigaseră de curând bunicii custodia, părinții fiind absenți.
Începem să ne cunoaștem, îi provocăm să ne învețe jocuri, îi învățăm și noi despre igiena orală și igiena mâinilor.
Trec 2 ore, cu pauza care s-a ținut în clasă, deoarece m-au prins în jocul “piatră, hârtie, foarfecă”. Ne învață și ei jocuri, cântece.
Le văd modul în care aleg să folosească culorile pe niște planșe. Le văd ezitarea dar și curiozitatea din ochi. Le văd zidurile de apărare, dar și portița prin care îți dau voie să le ajungi la suflet. Le văd frica de a nu fi răniți, dar și dorința de a fi iubiți.
La finalul celor 2 ore, trec prin mâna și sufletul meu, 12 mânuțe de copii, 12 priviri, 12 suflete cărora le mulțumesc, cărora le spun ce minunați sunt.
Mă aleg cu multe îmbrățișări în grup, ies pe hol, mai sunt îmbrățișată și de alt copil, din altă clasă aflat în pauză.
Nu pot să nu remarc prezența a 2 jandarmi în școală, stând pe o banca la întrare.
Suna o alarmă declanșată de ceva, în timp ce ma grăbesc să ies în aerul cenușiu al dimineții târzii de noiembrie, a anului 2018.
Respir adânc să înăbuș durerea și neputința. Bucuria și furia. Dezamăgirea și speranța.
Îmi doresc să ajut această organizație care susține educarea copiilor din medii defavorizate.
Îmi doresc să vrem să ne implicăm, îmi doresc să conștientizăm că gesturile mici pot fi semințe care schimbă destine, îmi doresc să nu fie veșnic greu să faci lucruri cu sens.
Păstrez în inimă desenul primit de la unul din copii.
Citesc că vor tăia bani de la bugetul educației.
Mă duc să-mi iau copila în brațe.

 

Text preluat de pe Facebook, cu acordul autoarei.