Școala de gramatică a lansat serialul educativ ”Care PE care”. Primul episod: ”Agramici-într-o relație complicată”

Școala de gramatică, proiect inițiat de profesoara Corina Popa, a lansat pe YouTube un serial prin care își propune să convingă tinerii să vorbească și să scrie corect. În primul episod, personajul Agramici ratează șansa unei idile din cauza greșelilor de scriere și de exprimare. Vă invităm să îl urmăriți, aici:

Pentru a fi la curent cu apariția următoarelor episoade, cea mai bună soluție este să vă abonați la canalul de YouTube ”Școala de gramatică”.

Corina Popa, cercetător la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă și fondator InterEDU, a  explicat, într-un editorial publicat de Educație Privată, povestea proiectului ”Școala de gramatică”:

Deși conceptul a fost anunțat doar de o zi, mi se adresează recurent, sub forme diferite, aceeași întrebare: într-o țară în care dezacordurile au devenit o modă, cui i-ar mai păsa cum vorbim sau în ce fel scriem? Cum nu (mai) sunt o pesimistă convinsă, cred că gustul pentru exprimarea corectă va veni odată cu momentul în care spațiul public va fi „populat” de profesioniști, pentru că, în general, nivelul lingvistic al unei societăți tinde să crească sau să scadă direct proporțional cu calitatea reprezentanților săi.

Dacă aserțiunea anterioară este o credință personală, certitudinea care mă face să sper la „mai binele” limbii române este aceea că gustul pentru calitatea lingvistică se educă de la vârstele mici. Și în acest punct mulți vor spune că ne lovim de antipatia, uneori chiar de aversiunea elevilor față de studiul gramaticii. Să creezi o școală de gramatică, să o prezinți ca opțiune, nu ca imperativ de învățare și să te aștepți să devină o alegere a elevului e ca și cum ai lăsa liber un copil cu un broccoli în față, într-o cameră plină cu prăjituri și te-ai întreba ce ar mânca. Dar propunerea mea este să nu zăbovim reflectând asupra efectului, ci să ne gândim puțin la cauză: cum este prezentată gramatica la școală?

 

Răspunsul nu impune prea multe cercetări: la liceu – deloc, la gimnaziu – după manuale anoste, aplicată pe texte cu care elevii nu rezonează, fără timp suficient pentru a digera și pentru a asimila fiecare temă, necorelată cu gândirea critică și, în cele mai multe cazuri, monodisciplinar.

Dar dacă am învăța adjectivul pornind de la calitățile din fișa propriului nostru temperament? Nu ar fi un exercițiu de introspecție, de autocunoaștere, o anticipare a unei lecții de psihologie? Ar fi interesant apoi să alegi adjectivul preferat, să îl clasifici lexico-semantic (fiind astfel obligat să recapitulezi toate categoriile de proprietăți), să vezi dacă are un rol de cuantificare, de determinare, de calificare), să îl observi cum flexionează dacă îl faci să se refere la mai multe obiecte sau la un obiect de gen feminin, în locul unuia de masculin. Cu alte cuvinte, să îl ancorezi în realitate, să îi dai viață. Să îi creezi o poveste sau să îl integrezi în povestea ta. Atunci, poate, adjectivul nostru va fi acel broccoli plin de gust din camera cu prăjiturile care ajung să pălească în fața poveștii lui de culoare verde. Și, din fericire, există mulți profesori în școlile românești cu suficientă răbdare și pricepere încât să transforme zilnic porția de broccoli în cel mai gustos tort. Dar și mulți alții care habar n-au să le transmită copiilor fascinația limbajului, făcându-i să rateze o experiență excepțională – aceea de a simți cum, învățând să modelezi cuvântul, ajungi să îl transformi într-o fereastră care îți lărgește perspectiva din ce în ce mai mult, încât să te conecteze cu lumea.

 

Și-aș mai scrie milioane de rânduri despre darul acesta neprețuit care ne (inter)conectează, dar nu mirarea mea e problema noastră azi, ci cum facem ca toți copiii să se bucure de acest dar, al studiului creativ, conectiv și interactiv al limbii. Cam la asta mă gândeam într-o zi, mergând pe stradă și ascultând în căști „The impossible dream”, când mi-a venit ideea să strâng în jurul meu câțiva oameni care îmi împărtășesc nebunia și să creez alături de ei o Școală de gramatică, în care studiul limbii este predat interdisciplinar ca o știință a conexiunilor, după o metodă la care am trudit ceva vreme, în urma cercetărilor mele în neurolingvistică – dezvoltarea limbajului în tehnica oglinzilor paralele.

O școală la care se înscrie cine vrea, dacă vrea, fără catalog, fără suprapuneri față de conținuturile de la școală, pentru că nu ne interesează să dublăm activitatea profesorilor de la clasă, nu folosim manualele în vigoare, nu facem teme, nu pregătim pentru bacalaureat. Mizăm pe învățare de dragul învățării, din motivație și din pasiune, nu din constrângere. Optăm pentru evaluarea formativă, puțin pentru cea sumativă și avem examene pentru care singurul imperativ este să gândești, pe care le organizăm intersemestrial doar pentru a stabili bursierii Școlii (dat fiind că suntem conștienți că nu toți elevii au acces la forme de educație cu taxe de școlarizare). Între timp, încercăm să fim cât mai des prezenți în mediul online, pe site (https://scoaladegramatica.ro), dar mai ales pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Școala-de-gramatică-104055240956386/ , cu tot felul de materiale pentru toate vârstele, la care începem să lucrăm și care sper să vă convingă că gramatica e „cool”. Că, dacă vorbești cu respect, în general, dublezi dimensiunea discursivă, purtându-te cu respect. Dacă îți pui într-o ordine logică ideile într-un text, te obișnuiești să gândești logic. Dacă ești preocupat să pui bine cratima, te vei obișnui cu ideea că nu poți livra orice – o idee, un text, un pachet, un serviciu – în mod neglijent și nedocumentat. Lucrurile pe care le poți exprima clar și corect sunt dovada faptului că te poți raporta clar și corect la lucrurile despre care vorbești. Pentru că, dacă nu poți stăpâni limbajul, limbajul ajunge să te stăpânească, să devină un instrument de manipulare al altora asupra ta.

 

A venit vremea să nu ne mai văităm că „se strică limba”, că doar nu e un aliment perisabil, o stricăm noi atunci când o vorbim prost. În acest sens, în cadrul Școlii, am creat o structură numită „Garda Gramaticii” care va fi gata să semnaleze și să remedieze oricând greșelile de exprimare din jurul nostru.

 

Cu toate aceste gânduri, am creat spațiul de experimentare, de inovare, de cercetare și de învățare numit „Școala de gramatică”. În cadrul căreia am gândit nu numai cursuri pentru elevi, ci pentru profesori care să transmită pasiunea noastră mai departe sau care să rămână alături de noi. Pentru că acesta este doar începutul. O parte din fondurile Școlii vor duce la bun sfârșit un spațiu pe care echipa mea l-a „cartografiat” de ceva vreme – o rețea de centre de educație remedială gratuită pentru elevii în situație de corigență sau repetenție, din cauza mediilor la limba română. Pentru că sunt sigură că unde e drag de școală, nu-i loc de abandon școlar. Cheia este la noi, la profesori, prin curajul de a crea alternative atunci când realitatea ne încorsetează. Iar dacă cineva, undeva, se va trezi și va hotărî că e cazul să schimbe curriculumul și tot ce derivă din el, Școala de gramatică va împărtăși cu altruism secretele programelor noastre la limba română pentru care trudim, experimentăm și cercetăm.

 

Și, ca să închei într-o notă ludico-ironică, aș spune că esența randamentului e să aduci ce e nevoie acolo unde e nevoie. Să creezi (re)mediul potrivit în spațiul potrivit. Într-o zonă cu petrol, aduci sonde. Pe litoral, construiești hoteluri și dezvolți turismul. În România anului 2019, faci o Școală de gramatică.