Schimbarea Evaluării Naționale, temporizată de David: Nu va fi la anul, poate nici peste doi ani

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, dă de ințeles că intenționează să temporizeze schimbarea Evaluării Naționale într-un examen care să conțină trei probe.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul anunța că intenționează să introducă noua Evaluare Națională cât mai curând posibil și să o piloteze din anul școlar 2025-2026. 

”Deocamdată, să le spunem copiilor că nu se schimbă nimic în acest an și cred că nici în anul viitor sau poate nici peste doi ani, fiindcă aceste lucruri trebuie să fie foarte predictibile. Nu te apici să schimbi Evaluarea Națională așa, pe termen scurt, în condițiile în care copiii au setul mintal că dau într-un anumit fel examinarea națională. Dar este drept că în Raportul QX am propus să regândim Evaluarea Națională, fiindcă, în acest moment, nu este corectă”, a declarat Danid, în emisiunea În fața ta, difuzată de Digi 24.

El a adăugat că, așa cum este acum, Evaluarea Națională are două mari probleme: ” Unu: testează doar două discipline, partea de limbă și literatură română și partea de matematică, în condițiile în care noi, în gimnaziu, avem ca scop mai multe competențe, inclusiv în științe, de exemplu, sau științe sociale, dacă vreți, lucruri care nu se regăsesc în examinarea națională, deci îi pregătim pentru mai multe competențe și testăm în final doar două și nu știm ce se întâmplă cu celelalte. Și doi: este o problemă că evaluarea este punctuală, adică pe baza unei evaluări la un anumit moment obții niște note care, după aceea, îți determină traiectoria în liceu și în viață.”

În Raportul QX, publicat la finalul primului său mandat, Daniel David a propus ca Evaluarea Națională să includă mai multe testări pentru competențele elevilor, nu doar pentru cele la matematică și limba română. 

”Evaluarea națională din clasa a VIII-a este (1) prea restrictivă, prin raportare la competențele de bază/cheie pe care le țintim într-un învățământ gimnazial în care nu am inițiat încă specializările majore pe care le vom avea la nivel liceal (exceptând zonele vocaționale), și (2) cu miză de selecție prea mare, pentru un moment aflat în cadrul procesului obligatoriu de învățământ.

Așadar, cred că evaluarea națională din clasa a VIII-a trebuie să includă pe lângă testările la matematică și limba română și testarea celorlalte competențe de bază/cheie (de discutat varianta 5 competențe de bază vs. 8 competențe cheie)”, a transmis ministrul Educației, în Raportul QX.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.