Închide
E ceea ce avem, dar și ceea ce suntem, pentru că partea sălbatică a acestei țări ne hrănește cu frumusețe, ne inspiră, ne îmbogățește.
Și, poate cel mai important, ne asigură traiul, adică respirația cea de toate zilele. Respirația aia de care nu suntem conștienți, tragi aer în piept, îl dai afară, vorbești, cânți, strănuți, sughiți, tușești, râzi, bei, mănânci, dormi. Și toate astea pentru că respiri. Iar aerul pe care-l respiri nu te omoară pentru că încă există România neîmblânzită: imense păduri, plămânii noștri verzi și buni.
Iar în ele, o bogăție de viață sălbatică, o viață cu rostul neschimbat, o viață pură tocmai pentru că e neîmblânzită. Am fost să văd filmul „România neîmblânzită“ pentru că aflasem despre el că e la nivelul minunatelor filme pe care le văd pe National Geographic și pe National Geographic Wild. E un film despre sălbăticia splendidă din țara mea, iar sălbăticia asta îmi e mai mult necunoscută. Am fost să-mi cunosc țara, partea ei care-ți taie respirația, ba nu, te face conștient de ea, de faptul că i-o datorezi.
Și te mai face să-nțelegi că-i mai datorezi ceva: s-o ocrotești din toate puterile tale, că asta e o datorie vitală, nu doar morală. „România neîmblânzită“ e un film pe care cred c-ar fi extraordinar să-l vadă toți românii, iar în acest weekend (începând din 13 aprilie 2018) rulează în cinematografele din toată țara. Am fost într-o sală enormă, plină-ochi. Așa se poate simți măreția vieții sălbatice, dar și măreția acestui film. Au fost momente când uluirea tuturor spectatorilor s-a manifestat printr-un murmur care a trecut de la stânga la drepta, ca o boare caldă. Și momente în care am râs toți, altele în care ne-am înduioșat toți.
Pe scaunul din spatele meu, era o fetiță. După voce, să fi avut patru ani și jumătate, hai, cinci. Și-a întrebat tot timpul mama despre ce vedea, și-a manifestat continuu și mirarea, și bucuria, și empatia. Am înțeles datorită ei cât de potrivit este acest film pentru copii, cât de încântați pot fi să vadă puii de animale sălbatice la joacă, să vadă cum iese primăvara ursul din bârlog și cum se tăvălește el vara în poiana înflorită, să vadă hârjoana puilor de râs și splendoarea zborului acvilei de munte.
Nu sunt oameni în filmul ăsta, dar e mult despre om și mult pentru om. Pentru că filmul îl face pe om mai bun, făcându-l mai conștient de rostul lui de ocrotitor al acestei minunății căreia îi datorează, practic, viața.
Ana Barton
