fbpx

”România cu un singur chip”: O familie din mediul rural cheltuie lunar 4,96 lei pentru Educație. În mediul urban: 17,12 lei. Ce înțelegem din asta?

România cu un singur chip

de Oana Dimofte, fondator Educație Privată 

Educația a fost, timp de 30 de ani, un subiect care a generat trei reacții majore în România: resemnare, lamentare sau revoltă individuală. Indiferent cum ne-am poziționat fiecare dintre noi, rezultatul a fost același: am vorbit despre acest subiect separat, niciodată, până acum, împreună. Este pentru prima dată când avem cu adevărat șansa să schimbăm asta. Soluția individuală în Educație a însemnat să găsim căi fie pentru a fenta neplăcerile și nedreptățile sistemului, fie pentru a le accepta. Pentru prea mulți părinți, ideea că au un copil căruia îi este bine a fost suficientă. A fost suficient ”al meu” și ”acum”. Prea puțini s-au întrebat în ce societate va crește copilul lor, printre ce oameni își va trăi maturitatea, atunci când el însuși va fi adult. Dacă privim lucrurile prin lentila asta, ne vom da seama că ”al meu” și ”acum” înseamnă pansamente peste o rană, nicidecum tratament. 

Copilul meu și al tău, indiferent cât de bine vor fi educați și cât de bună este școala la care merg, vor trăi printre foști copii educați într-un sistem în bună măsură nedrept, contraproductiv și ineficient. Să ne spunem că este de ajuns și că le-am oferit tot ce puteam înseamnă să ne mințim în primul rând pe noi înșine și, apoi, să ne mințim copiii. Dacă vrem cu adevărat să le oferim șansa la o maturitate într-o societate mai bună decât a noastră, va trebui să învățăm să privim cu luciditate această societate. Din ea fac parte și copiii care merg în școlile din centrul Bucureștiului, și cei educați în școli private, și cei care învață în Pătârlagele, și cei din satul Cracaoani, din Moldova. 

Societatea de peste 20 de ani nu este imaginea copilului nostru, ea va fi o imagine compusă din chipurile tuturor copiilor de azi. Și din șansele lor. Și dacă egoismul ne spune că al nostru va fi avantajat de discrepanțele sociale, că acestea vor lucra în favoarea lui, este un alt mare neadevăr. Copiii care trăiesc azi în mediul rural sau în comunități dezavantajate sunt viitorii săi colegi, prieteni, iubiți, angajați. Nimeni nu știe unde se va afla al nostru sau unde se vor afla ceilalți peste 20 sau 30 de ani. Vor trăi împreună, vor vota cu aceleași drepturi, vor munci și vor participa la bugetul național împreună. Binele lor este același. 

Faptul că investiția în educație a unei familii din mediul urban este de patru ori mai mare decât cea a unei familii din mediul rural, așa cum arată studiul național ”România cu un singur chip”, lasat de Lidl România împreună cu Ambasada Sustenabilității, este un indiciu al urgenței de a renunța la egoism și a ne dezvăța să ne complacem. Valoarea reală unei societăți este dată de media ei, nu de vârfuri. Nimănui nu-i folosește să facă parte din elită într-o țară cu performanță submediocră. Chiar dacă tu crezi că ai un copil care va face parte din elită și polarizarea socială îl avantajează, am o veste nu tocmai bună: nu-i va folosi la nimic. Dacă argumentul financiar nu ți se pare convingător, îți mai dau câteva date din același studiu: 

În România anului 2020, aproape jumătate din populația din mediul rural se află în risc de sărăcie și excluziune socială, 90% din populația din mediul rural nu este conectată la sistemul public de canalizare, iar unui medic ar trebui să îi revină 1.581 de pacienți. În mediul urban, aceste date sunt mai bune, însă tocmai discrepanța dintre mediul urban și cel rural pune în pericol dezvoltarea sustenabilă a României, afirmă realizatorii studiului. 

În privința accesului la educație, concluzia studiului este îngrijorătoare: România are una din cele mai mari rate de abandon școlar din Uniunea Europeană, cea din mediul rural fiind în unele cazuri dublă față de cea a elevilor din mediul urban. 

Cu doar 17,12 lei în mediul urban și 4,96 lei în mediul rural cheltuiți lunar de o familie pentru educație, este nevoie de intervenții majore pentru reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea procesului educațional, dezvoltarea învățământului dual și pregătirea tinerilor pentru piața muncii. 

25,8% din elevii din mediul urban și 42,23% din elevii din mediul rural nu promovează examenul de Bacalaureat. În același timp, 13,71% din elevii din mediul urban și 35,26% din elevii din mediul rural nu promovează examenul de Evaluare Națională (și cifrele au crescut la 15% în mediul urban și 38% în mediul rural pentru sesiunea de examene desfășurată în 2020). Toate acestea au loc într-o țară în care 7% din școlile din mediul urban și 38% din școlile din mediul rural, au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și canalizare. 

Să participăm la schimbarea acestor statistici nu este un act de mărinimie și nici vreun motiv de autoglorificare. Este un lucru cu adevărat necesar, dacă vrem să le putem spune, cândva, copiilor noștri că am făcut tot ce puteam pentru ei. Iar această participare poate fi atât personală, cât și la nivel mai mare, al companiilor sau al organizațiilor nonguvernamentale. 

De exemplu, salut faptul că Lidl România s-a alăturat programului România Solidară demarat de Ambasada Sustenabilității în România. Astfel, prin susținerea acordată organizației World Vision, care va reamenaja o serie de școli din zonele defavorizate, Lidl va contribui direct la îmbunătățirea calității educației și combaterea sărăciei din mediul rural. În acest demers, Lidl încurajează clienții și comunitatea să se alăture cauzei și, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020, să doneze la urnele de la casele de marcat, pentru o educație de calitate, iar la final, retailerul va dubla suma strânsă. Așadar, fiecare dintre noi poate contribui, inclusiv financiar, și cred că e de la sine înțeles că fiecare leu contează. Dincolo de acest lucru, eu cred că am intrat în epoca în care trebuie să înțelegem un lucru simplu: România de peste 20 de ani chiar are un singur chip. Este alcătuit din chipurile, speranțele și șansele reale ale tuturor copiilor de astăzi. 

Articol susținut de Lidl România.