România analfabetă

În luna decembrie 2018, România este comparativ analfabetă. Nu în totalitate, ci într-o proporție îngrijorătoare.

Adică, un român din trei nu este capabil să înțeleagă un text complex, în limba română, să identifice mesajul esențial din acel text, nu știe nici teoretic și nici prin experiență cum a fost abordat și cum a fost soluționat subiectul respectiv în altă parte sau în altă etapă istorică, nu este în stare să folosească limbajul și gândirea matematică în viața sa de zi cu zi, acasă și la muncă, așa că nu este capabil să formuleze o opinie bazată pe cunoștințele și pe experiența sa anterioară privind mesajul acela, dar nici nu știe ce să facă cu informația sau cu instrucțiunile din textul respectiv.

Așa că un român din trei are nevoie de cineva care să îi spună cum este cu mesajele și ce are el de făcut, în materia textelor complexe. Nu la clasă, ci pe tot parcursul vieții sale. Când nu are pe nimeni care să îi faciliteze cunoașterea, un român din trei evită pe cât poate contactul său intelectual cu orice materie care generează texte complexe, privind probleme complexe, din societatea românească.

Mai mult, același român din trei nu știe și nici nu îi pasă că, fiind el în această stare de incapacitate în relație cu un text complex este de fapt analfabet, chiar dacă știe să scrie litere și cuvinte, să citească texte elementare și să socotească socoteli simple.

Și mai mult, doi români din trei sunt convinși că nu au nevoie de cunoștințe teoretice și nici de învățare pentru a viețui în România. Că inteligența nativă, istețimea și șmechereala sunt suficiente pentru a trece prin școală fără să știi la ce îți trebuie cele predate acolo, altceva decât pentru luarea unei note de trecere și a unei diplome sau certificat de atestare a faptului că ai știut, la un moment dat, ce ți s-a predat. Iar aceeași inteligență nativă este suficientă pentru tot restul vieții, ca să te descurci în orice situație.

Cu excepția celor care au învățat sau au studiat în străinătate, într-o limbă străină, chiar și în școli cotate prost în ierarhiile lor naționale și în cele internaționale, restul românilor nu știu că există o diferență esențială de calitate între învățământul public românesc și cel din oricare altă parte a Europei. Ba chiar și din toată Lumea civilizată în stil occidental.

Nu numai că o proporție semnificativă și îngrijorătoare dintre români nu știu că sunt analfabeți și nici nu le pasă, dar imensa majoritate a românilor identifică specificul concurențial al societății occidentale ca fiind unul agresiv, copleșitor, imperialist și defavorabil dezvoltării libere a personalității umane, între granițele naționale. Asta, pentru simplul fapt că una dintre condițiile esențiale de competitivitate occidentală este cunoașterea teoretică și prin experiență. Iar românul necunoscător are intuiția dată de inteligența sa nativă că, în absența cunoașterii, el nu va fi niciodată competitiv în stil occidental, la el acasă, în România.

Această situație nu este generată de școala românească, ci de civilizația specific românească, care este o civilizație de tip ne-competitiv, cu accente de anti-competitivitate, care este bazată pe necunoaștere, mai precis pe dependențe intenționate de cunoaștere, pe ierarhii de merit false și pe o agendă publică controlată din afara intereselor publice.

Școala românească, de la grădiniță la post-doctorat, doar reflectă acest tip de civilizație națională ne-competitivă și anti-merit. Așa că școala românească funcționează pe alte considerente decât cele de formare a membrilor publicului pentru performanță culturală, civică și profesională, într-un mediu competitiv dar integrator internațional și pe bază de ierarhii naturale, de merit.

Aceste alte considerente sunt de natură clientelară. Școala este organizată astfel încât să procure bunăstare unor profitori individuali și de grup, pe seama educației naționale.

Reformarea unei asemenea școli, a sistemului de educație națională existent astăzi, în interiorul acestui tip de civilizație românească descris mai sus, nu are cum să ducă la alfabetizarea analfabeților și nici la vreun progres social la scară națională. Nici în două scenarii posibile pentru o duzină de ani de acum înainte, nici în câte scenarii vreți dumneavoastră.