fbpx

REPORTAJ „E cam greu să ne convingem burta să nu chiorăie” – profesor, la protestul de astăzi

foto: educatieprivata.ro

de Liviu Ardelean

Oferta Guvernului este „rușinoasă, batjocoritoare, înjositoare, umilitoare, sfidătoare”, spun profesorii care au vorbit cu reporterul EducatiePrivata.ro la protestul din București, de astăzi, organizat de sindicate în fața clădirii Guvernului și la Parlament. Cadrele didactice cer la unison măriri salariale, „nu vouchere sociale”, demnitate și respect. Protestarii îi reproșează președintelui Klaus Iohannis că nu s-a implicat pentru a fi rezolvate revendicările. Dascălilor li s-au alăturat și elevi, pentru a-i susține.

Ultima propunere a guvernului nici nu ar fi trebuit să existe. În România, angajatorul are obligația să asigure resursele necesare fiecărui angajat pentru a-și desfășura activitatea în condiții bune. Din declarațiile de aseară am înțeles că se pot cumpăra materialele necesare pe parcursul anului școlar – deci îngrijitoarele vor merge să își cumpere clor și lavete? O ofertă mulțumitoare ar fi o creștere a salariilor până la nivelul la care salariul debutantului să fie egal cu cel mediu brut pe țară – eventual în mai multe tranșe, distribuite pe o perioadă de timp acceptabilă pentru ambele părți (guvern și profesori). Am tot auzit declarația că nu sunt bani – profesorii nu au nicio vină că guvernul nu a respectat legea și nu a alocat 6% din PIB pentru educație. Totodată, când ne plătim chiria și facturile și rămânem doar cu bani de pâine, e cam greu să ne convingem burta să nu chiorăie. Președintele a avut o atitudine de tipul «s-a rezolvat, nu se poate». Tot ce am înțeles din declarațiile lui a fost că «o să…», ce și când, încă nu se știe…”, spune pentru EducatiePrivata.ro un profesor din București, care predă de 11 ani elevilor.

foto: educatieprivata.ro

Nemulțumită de Klaus Iohannis este și o profesoară, tot din București, care ne-a mărturisit că „președintele Iohannis nu s-a implicat nicicum”. Aflată de 40 de ani la catedră, ea spune că „oferta Guvernului este umilitoare. Pentru guvernanți suntem o cantitate neglijabilă, nu au respect față de cadrele didactice. Revendicările noastre au fost strict de natură salarială, nicidecum vouchere sociale. Nu! Măriri salariale”.

Întrebat ce ofertă ar fi de nerefuzat, un profesor din Ialomița aflat la protestul din București, care a intrat în sistemul de învățământ în urmă cu 20 de ani, ne-a declarat că „o mărire de salariu de 15-20% pentru toată lumea, poate am aproba”.

foto: educatieprivata.ro

O majorare salarială ar mulțumi-o și pe o profesoară care a început să lucreze cu elevii în urmă cu 39 de ani, care a spus pentru EducatiePrivata.ro: „mărirea salariilor, asta este cel mai important pentru toată lumea, nu mai vrea nimeni să vină în învățământ – nici pe posturi nedidactice, nici de didactic auxiliar. Nu mai zicem de informaticieni, nu găsim pentru că sunt foarte prost plătiți”. Cadrul didactic spune că își dorește „în primul rând respect, regulamente care să ne redea respectul întregii societăți și al elevilor noștri. Nimeni nu știe ce umilințe îndurăm din partea elevilor, în clasă. Eu, pentru că nu am copii în întreținere, aș putea să spun că nu mor de foame cu acest salariu, dar mi-aș dori ca măcar acum, cînd sunt pe picioarele mele, să pot trăi ce nu am trăit atâția ani. Dar restul, poate vor să aibă copii și nu își permit, nu au ce să le ofere. Vreau să precizez că am nepot care este în clasa a opta, se pregătește pentru Evaluarea Națională și mă susține împreună cu mama lui”.

foto: educatieprivata.ro

Oferta aleșilor este văzută tot ca o bătaie de joc vede și de un cadru didactic din Ilfov, care profesează de 12 ani: „O bătaie de joc, pentru că noi avem nevoie de bani să ne plătim facturile, să ne întreținem copiii, să mâncăm, pentru că toate prețurile au crescut. Suntem sătui de câte cursuri facem și de câte avem de făcut la școală. Noi ne pregătim continuu ca să fim pregătiți pentru copii. Avem nevoie să ne întreținem familiile. Când te duci la cumpărături te costă 400-500 de lei, femeile de serviciu au 1.800 de lei salariul. Este o bătaie de joc la adresa noastră. Nouă de ce nu ne pot mări salariile?”.

Și elevi au venit la protestul din București, unde au scandat în aplauzele profesorilor: „suntem cu voi”.

foto: educatieprivata.ro

Președinta Asociației Elevilor Constanța (AEC), Ariana Dudună, a declarat pentru EducatiePrivata.ro: „Îi susținem pe profesorii noștri, credem că ei merită mai mult și ne-am săturat să-i vedem batjocoriți de stat”. Dudună spune despre promisiunile politicienilor că „sunt batjocoritoare, sfidătoare la adresa întregului corp didactic. Ne bucurăm că sindicatele au refuzatofertele primite de la Guven, pentru că erau absolut penibile și îi susțin în continuare pe profesori” și le transmite conducătorilor „să ia în serios educația și să o finanțeze corespunzător”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.