Primesc periodic sesizări despre cazuri de părinți cărora statul x sau y le-a luat copiii sau a acționat ferm, cu ordine de restricție în caz de separare a părinților din motive de agresiuni. În ultima vreme s-au înmulțit astfel de mesaje.
2 lucruri vreau să spun despre asta:
1. un parlamentar european nu poate interveni într-un proces aflat pe rolul unei instanțe/nu poate contesta direct decizia unei instanțe sau a unei autorități de aplicare a legii dintr-un stat membru; dacă statul respectiv nu se află în Uniunea Europeană, pârghiile de acțiune sunt cu atât mai limitate;
2. Nu. Vă. Mai. Bateți. Copiii!
Nu mai fiți violenți; nu mai ridicați tonul; nu mai abuzați copii şi parteneri, nici emoțional, nici verbal, nici fizic; nu mai loviți, nici măcar „în glumă”. Îmi pare rău, din punctul meu de vedere, „în glumă” nu prea există când e vorba despre aşa ceva.
Dacă statul român are lacune serioase în a trata şi adresa sistematic violența în familie, alte state nu au. Şi vor interveni prompt. Iar eu nu pot apăra violența, nici politic, nici juridic, în niciun fel.
Un copil se poate creşte fără o singură palmă. Şi dacă se poate, atunci înseamnă că avem datoria să îi creştem aşa.
Dacă statul român are lacune serioase în a trata şi adresa sistematic violența în familie, alte state nu au. Şi vor interveni prompt. Iar eu nu pot apăra violența, nici politic, nici juridic, în niciun fel. Un copil se poate creşte fără o singură palmă. Şi dacă se poate, atunci înseamnă că avem datoria să îi creştem aşa.