fbpx

Provocări în comunitatea Şcolii Metropolitane A.R.C.

Provocări. solidaritate, adaptare, flexibilitate în comunitatea Şcolii Metropolitane A.R.C.

Trăim o perioadă în care lumea se schimbă dramatic. Unul dintre cele mai provocatoare lucruri în situaţia creată de această pandemie este ca părintii şi copiii sunt nevoiţi să se adapteze la un nou ritm de viaţă şi să lucreze de acasă. Pe masură ce părinţii învaţă să lucreze la distanţă, copiii lor vor învăţa şi ei. Dar provocarea cea mai mare este pentru adaptarea sistemului de educaţie, a şcolii, a profesorilor.

Peste tot în lume, unii profesori au probleme dificile – accesul tuturor  elevilor la computer şi la internet, implicarea copiilor în învăţarea la distanţă.

Comunicarea cu părinţii poate fi şi ea îngreunată. Unii dintre părinţi fie ca nu sunt conştienţi de durata acestei situaţii, de cum va afecta pe termen lung modul în care ne proiectăm viaţa, educaţia, munca. Alţii, panicaţi, spun ca au lucruri mai importante care să îi îngrijoreze, nu e prioritatea lor învăţarea la distanţă şi  instalarea aplicaţiilor. Mulţi părinţi, în special cei cu venituri mici, sunt preocupaţi mai mult să  asigure supravegherea copiilor cand ei sunt la muncă, să asigure nevoile de bază ale acestora, decât pentru a accesa  Google Classroom, Zoom sau alte instrumente de învăţare la distanţă.

Problemele economice, nesiguranţa locului de muncă, a veniturilor, problemele de aprovizionare, asigurarea sănătăţii familiei, generează  un stress care face ca toate celelalte probleme să pară mai puţin importante. Multe familii – în special în zone mai sărace şi în mediul rural – au cel mult un dispozitiv disponibil pentru învăţarea la distanţă şi au mai mulţi copii în şcoală, unii nu îşi permit achiziţionarea unui abonament, unele zone nu au infrastructură pentru acces la Internet.

Din fericire, în comunitatea şcolii Metropolitane A.R.C. nu ne confruntăm cu aceste probleme. Dar nu e uşor să ne adaptăm – profesori, parinti, copii, management-  la această distanţare socială şi interacţiune exclusiv în mediul virtual. Trebuie în timp scurt să înnoim proceduri, metode de predare-învăţare, canale de comunicare cu elevii şi părinţii, să elaborăm materialele didactice, să identificăm şi să ne familiarizăm cu noi resurse, să perfecţionăm procesul de facilitare a învăţării, să întărim deprinderile de studiu individual, de management al timpului, de interacţiune cu elevii noştri.

Platforma de comunicare permanentă cu părinţii creată de departamentul nostru de IT ne-a acordat timpul necesar pentru toate aceste adaptari într-o situaţie de presiune. Prin platforma noastră, notele, temele lecţiilor predate, materiale suport pentru copii, observaţii despre comportamentul elevilor în noua situaţie, mesaje individuale şi de grup sunt transmise părinţilor în timp real. Folosind aceste canale de comunicare am reuşit să calmăm neliniştea părinţilor şi copiilor.

Departamentul de IT a creat rapid o platforma de sincronizare a activităţii profesorilor: o platformă de colaborare de tip google drive/cloud: orar, condică, observaţii, comunicare.

Au urmat câteva zile de căutări şi experimente, fiecare dintre noi- profesor, mentor, staff administrativ, echipa de management- propunând, într-un brainstorming pe grupurile noastre de WhatsApp, pe email, telefon, Skype, soluţii generale pentru perioada care urmează. Toţi am propus exploatarea la maxim a platformelor  de resurse online şi de interacţiune pe care le foloseam deja fiecare pentru disciplinele pe care le predăm.

Soluţiile care au fost alese au avut în vedere usurinţa folosirii de către profesori şi elevi, posibilitatea transmiterii de materiale suport pentru învăţare, în diverse formate ( fotografii, pdf,  word, link-uri, videoclip etc), dar şi încărcarea de  proiecte şi rezolvări de teme de către fiecare elev. Dar simţeam că lipseşte ceva esenţial, comunicarea directă: nu doar să transmitem informaţii, ci să ne privim elevii ochi în ochi, urmărind  zâmbetele, curiozitatea, satisfacţia reuşitei, oboseala sau neliniştea, nerăbdarea, lipsa de concentrare. Să transmitem încurajare, să îndrumăm descoperirea, să facilităm creativitatea, să organizam lucrul în echipe, să personalizăm actul educaţional, să evaluăm exprimarea orala a ideilor. Elevii noştri reprezintă o generaţie pentru care socializarea, comunicarea şi contactul vizual sunt esenţiale.  Întrebările lor ne ghidează în perfecţionarea noastră ca dascăli. De aceea, în toate dezbaterile pe tema educaţiei viitorului se pune accent pe necesitatea prezenţei umane a profesorului, indiferent cât de mult va evolua tehnologia.De aceea,  încercăm să construim un mediu de învăţare la distanţă cât mai apropiat de şcoala reală, combinaţie fericită între contact uman de calitate şi tehnologie.

Formula Google Classroom şi Skype conference pentru gimnaziu şi, respectiv, zoom şi sesiuni live pe  Skype pentru primar este alegerea noastră, alături de platforma noastră de comunicare cu părinţii şi grupurile de whatsapp.


Clasa a II-a: Matematica fără frontiere. Vezi video aici:


Am descoperit că trecerea la învăţarea de la distanţă poate fi o oportunitate pentru  elevi să progreseze în formarea unor deprinderi fundamentale pentru învăţarea permanentă, pe parcursul întregii vieţi.

Pentru a minimiza perturbarea educaţiei copiilor, colaborăm  pentru un program şi o listă de obiective pe care să le atingem împreună: părinţi, profesori, copii.

Părinţii din comunitatea A.R.C. susţin aceste eforturi de adaptare a şcolii npastre, sunt alături de copiii lor!

Acest lucru va menţine asteptările clare şi va împiedica copiii să petreacă ore nesfârşite pe TikTok sau să vizioneze videoclipuri lipsite de valoare. Există acum oportunitatea de a vedea filme împreună, în familie,  sau de a dezvolta interesele specifice ale copilului,  de  dezvoltare a abilitatilor de  studiu independent.

Împreună vom reuşi să continuăm să valorificăm  înzestrarea  naturală a fiecarui copil ca să îşi formeze deprinderi pentru tot parcursul vieţii, pentru un viitor imprevizibil, să înveţe cu bucurie, cu dedicaţie, disciplină şi efort constant pentru a avea performanţe,  o viaţă echilibrată, fericită. Să facă o lume mai sigură şi mai armonioasă. Toţi suntem responsabili pentru cum va arăta lumea de maine şi pentru povestea copiilor noştri!

Cu încredere, Școala Metropolitană A.R.C.


Şcoala Gimnazială Metropolitană ARC este acreditată prin ordinul de ministru nr. 3653 din 29.04.2013 și evaluată instituțional periodic de A.R.A.C.I.P.


 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.