
În seara aceasta, de la ora 20:00, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR) vor protesta în centrul Capitalei față de tăierea burselor pentru elevi și studenți.
”Pornim cu toții, studenți, elevi, tineri și alți susținători, 📌în marș din Piața Universității până în fața Palatului Victoria, precum și în alte centre universitare din toată țara, ca să reamintim Guvernului faptul că limitarea mecanismelor de sprijin pentru elevi și studenți nu face decât să îngreuneze accesul la educație al tinerilor din medii socio-economice vulnerabile”, anunță organizațiile.
”Într-un context marcat de o rată crescută a abandonului universitar și a părăsirii timpurii a școlii, tăierea fondului de burse este o măsură profund nedreaptă, care compromite șansele la un viitor echitabil.
Educația este o investiție, nu o cheltuială și ar trebui tratată ca atare de către decidenți, pentru a asigura șanse egale tuturor în societate. Liderii de mâine sunt printre generațiile de elevi și studenți al căror viitor este pus sub semnul întrebării de măsurile de austeritate nedrepte.
<Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!>
Pornim din Piața Universității spre sediul Guvernului, pentru educație!”, au mai transmis organizatorii protestului.
David, despre protestele studenților și ale elevilor: Dacă aș fi în locul lor, și eu aș protesta
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a afirmat, joi, că, dacă ar fi în locul studenților și al elevilor care protestează cu privire la modificarea sistemului de burse, ar face același lucru.
”Şi studenţilor şi elevilor le transmit următorul mesaj: Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu. Altfel spus, şi mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de cursuri, numai că un ministru nu face ce îi place, face ce trebuie să facă. Iar colegilor profesori şi sindicatelor le transmit exact acelaşi lucru. Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă. După ce m-am obişnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la şcoală, în viaţă, nu-i confortabil să vii şi să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi locul meu, şi responsabil pentru sistem, trebuie să facă la fel. Asta este situaţia. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem”, a declarat ministrul, într-o conferință de presă.