PROIECT Mediile pentru elevii scutiți de educație fizică să fie încheiate și cu două note

Foto: Photo 109806575 © - Dreamstime.com

Elevii scutiți de orele de educație fizică pe parcursul unei perioade din anul școlar vor putea avea mediile încheiate dacă au minimum două note, indiferent de perioada în care au fost scutiți.

Modificarea, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor, este prevăzută într-un proiect de modificare a ROFUIP, lansat în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării.

Proiectul prevede modificarea articolului 112 alin (4), pentru a da posibilitatea ca mediile elevilor care participă la orele de educație fizică și sport pe o perioadă determinată să poată fi încheiate (cu minimum 2 note/calificative), indiferent de perioada în care au fost scutiți (în forma actuală, calcularea mediei este condiționată de obținerea a minimum 2 note/calificative „anterior perioadei de scutire”).

Proiectul include, de asemenea, o modificare a articolului 116, alin (5), prin stabilirea obligativității de transfer la alte profiluri/specializări, dacă nu obțin minimum media 6 la disciplina principală de specialitate pentru profil/specializare, pentru :

📎 elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv
📎 elevii de la clasele cu specializările muzică, coregrafie şi arta actorului
📎elevii de la clasele cu specializările arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale (minimum media 6 la toate disciplinele practice de specialitate)
📎elevii de la clasele cu profil pedagogic (trebuie să obţină la sfârşitul anului şcolar medii anuale de cel puţin 6 la disciplinele limba şi literatura română/limba şi literatura maternă, matematică/aritmetică şi la disciplinele pedagogice de profil)
Elevii scutiți de educație fizică

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.