
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, marţi, că Programul naţional Masă sănătoasă se extinde la peste 500.000 de beneficiari. Decizia a fost luată în şedinţa de Guvern.
Acesta anunţă că ţinta este ca, în 2029, să poată fi oferit programul Masa sănătoasă pentru toţi beneficiarii primari.
”Deocamdată, mergem cu acest număr pe care l-aţi auzit, peste 500.000 de beneficiari. În curând vom veni cu o altă HG pentru a detalia concret unităţile administrativ teritoriale şi unităţile şcolare care vor beneficia de acest program. Dar ideea e să continuăm în acele unităţi pe care le-am avut anul trecut”, a mai declarat ministrul.
Potrivit Ministerului Educaţiei, acest program are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii şi tinerii din şcolile din România, sprijinind astfel participarea lor la educaţie.
”PNMS urmăreşte să creeze motivaţia pentru studiu, să menţină echilibrul socio-emoţional şi să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului şcolar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive şi echilibrate în şcoli”, arată Ministerul Educaţiei.