Prof. univ. Lucian Ciolan: Profesorul care predă nu trebuie să fie savant în domeniul lui

Profesorul universitar Lucian Ciolan, care predă Politici educaționale și sociale la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universității din Bucureşti, semnalează faptul că una dintre cauzele principale ale dificultăților în învățare este slaba pregătire psiho-pedagogică a profesorilor și nu neapărat pregătirea lor de specialitate.

”Ce înseamnă că n-avem profesori care să predea? Ok, poate că nu avem anul ăsta, dar putem să pregătim profesori pentru anul următor. Sunt absolut convins că un profesor de matematică sau un profesor de informatică sau chiar un profesor din domeniul științelor poate să se pregătească într-un an de zile să predea inteligență artificială la clasa a noua. Fără niciun fel de dificultate”, a declarat Lucian Ciolan, în cadrul emisiunii Info Edu de la televiziunea publică. 

”Noi trebuie să ne gândim că profesorul care predă nu trebuie să fie savant în domeniul lui. Trebuie să stăpânească conținutul, n-ai ce să cauți în fața elevilor dacă nu ai stăpânire pe conținut. Dar studiile globale arată că atunci când învățarea nu se întâmplă cu suficient de mult succes, una dintre cauzele principale este slaba pregătire psiho-pedagogică a profesorilor și nu neapărat pregătirea lor de specialitate. Majoritatea stăpânesc materia pentru nivelul la care o predau, dar au deficite mari pe zona de interacțiune cu copiii, au deficite mari pe ceea ce înseamnă a face învățarea autentică, a face învățarea vizibilă și multe alte instrumente din acestea, care țin nu de vehicularea unor conținuturi, ci țin de capacitatea de a produce realmente învățare, modificare comportamentală la cel care stă în fața ta, fără a neglija în vreun fel pregătirea de specialitate. Nimeni nu poate să predea orice oricui”, a adăugat profesorul universitar.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.