Profesori suplinitori, mesaj către sindicate: Vom refuza să mai participăm la concursuri

Un grup de profesori suplinitori avertizează, într-o scrisoare adresată sindicatelor din educație, că vor refuza să participe la concursuri și vor absenta la începutul anului școlar, dacă măsurile anunțate de Guvern vor fi adoptate.

”Atragem atenția că, în cazul în care aceste măsuri vor fi implementate, nu vom rămâne pasivi. Vom protesta, vom refuza să mai participăm la concursuri, iar începutul de an școlar riscă să fie marcat de absențe masive din partea noastră, a cadrelor didactice. Nu putem continua să lucrăm într-un sistem care ne ignoră constant”, afirmă profesorii, în scrisoarea transmisă către Educație Privată.

”Solicităm sprijinul dumneavoastră, având încredere că, de această dată, în deciziile și negocierile pe care le faceți, veți ține cont și de opiniile cadrelor didactice, amintindu-ne de gestul „memorabil” din 2023, când greva s-a încheiat brusc, fără a ne consulta în prealabil. Ne bazăm pe faptul că veți lua deciziile în favoarea noastră”, adaugă cadrele didactice, în scrisoarea citată. 

”Suntem profund îngrijorați și dezaprobăm modul în care se gestionează stabilitatea locului de muncă și posibilitatea de titularizare, având în vedere schimbările frecvente, inconsistente și neclare din legislație. Cerem implicarea urgentă și activă a sindicatului în promovarea unor politici educaționale coerente, transparente și echitabile, care să protejeze drepturile noastre profesionale și salariale”, adaugă grupul de profesori suplinitori.

Scrisoarea poate fi accesată, integral, aici: Scrisoare către sindicatele din învățământ

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.