Tatiana Cauni, profesoară MERITO 2019 de limba și literatura română, afirmă că educația nu produce bani pe termen imediat, ci adolescenți care vor contribui la bunul mers al economiei.
În cadrul dezbaterii online Cafeneaua MERITO Maramureș, profesoara a explicat că profesorii trebuie să reflecteze mai mult la propria activitate, să recunoască și să ia măsuri atunci când lucrurile nu merg bine.
Nu investim doar în aceste intervenții pe care le avem noi în mediul virtual, ci investim și se investește foarte mult în formarea noastră, în ceea ce facem noi, în ceea ce citim, în cursurile pe care le urmăm tocmai pentru a putea să venim și noi în sprijinul dumneavoastră cu tot ce este nou, cu tot ceea ce este de actualitate, cu cercetări care se fac în interiorul comunității, cu standardele la care s-a lucrat atâta timp și cu muncă intensă din partea celor trei colegi de la noi din comunitate.
În educație se investește. Educația nu produce un venit, adică nu produce bani în sine. Educația produce adolescenți sau copii, sau elevi, sau cum vreți să le spuneți,care, la rândul lor, vor merge undeva și de acolo se va vedea cum merg economia, societatea, politica. Orice vedem în jurul nostru cumva pornește de la educație, de la firul ierbii. Dacă se investește în profesori, profesorii sunt de calitate.
Care cred eu că ar fi misiunea noastră, a profesorilor MERITO? Ce ne dorim de fapt? De ce există acest proiect? Cred că ne dorim să profesionalizăm această meserie, să-i facem pe profesori să nu mai reacționeze cumva intuitiv, adică să avem în spate și foarte multă știință. Să avem mai multă cercetare. Să avem curajul să recunoaștem atunci când lucrurile nu ies bine și să putem să remediem. Asta am descoperit în comunitatea MERITO, că trebuie să reflectăm, să fim profesori reflectivi, să ne putem schimba dacă ceva nu este bine, să ne putem adapta.