Prof. Cătălin Zaman: Cum de subiectele apar în presă înainte ca elevii să iasă din sală? Cum de MEC nu spune nimic despre asta?

Cătălin Zaman, profesor de limba română și director al Școlii Gimnaziale „Înv. Nicolar Ispas” din Clondiru, a transmis către Educație Privată un set de întrebări publice despre derapaje repetate care au loc în timpul examenelor naționale. Cadrul didactic semnalează inclusiv faptul că subiectele apar în presă înainte ca timpul alocat probelor să expire.

Cătălin Zaman este și inițoatorul unui program gratuit prin care sute de elevi au primit pregătire gratuită pentru examenul de Evaluare Națională.

Derapajele semnalate de cadrul didactic, integral: 

„UN PEDAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ…DAR CU METEHNE VECHI!

An de an așteptăm examenele, întrucât ele validează, cumva, ceea ce facem cu elevii zi de zi. De cealaltă parte, și emoțiile copiilor sunt imense, de asemenea și ale părinților care parcă trăiesc la o intensitate și mai mare totul.
An după an sperăm că examenele vor fi tratate cu seriozitate de către toți cei implicați, de la organizatori, până la elevi. Un lucru îmi dă, însă, cu rest, în toată această ecuație.
Cum de subiectele apar în presă înainte ca elevii să iasă din sala de examen? Cum de nimeni nu spune nimic despre asta? Cum de Ministerul nu ia nicio măsură, niciodată? De ce sinonimele la Bac sunt căutate, conform celor de la dexonline, încă de la ora 12 noaptea și oficialii vin și ne spun că nu s-au produs scurgeri de informații? Cine le-a căutat?
Și uităm…pe principiul că totul trece, ajungem în anul următor fix în același loc, locul în care legea este încălcată.
Ce mai putem spera de la un sistem care nu-și respectă nici măcar procedurile?”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.