
Penguin Random House, editura la care a apărut cartea ”Spare” scrisă de Prințul Harry, a declarat că volumul de memorii al ducelui de Sussex „a depăşit chiar şi aşteptările noastre cele mai optimiste”, relatează Daily Mail. Reprezentanții editurii au adăugat că singurele cărţi care s-au vândut mai mult în prima zi a lansării lor au fost romanele din seria Harry Potter.
Volumul de memorii al prinţului Harry este cartea de non-ficţiune cea mai rapid vândută vreodată în ziua lansării, a anunţat marţi Sky News. Editorul a precizat că a înregistrat până acum vânzări de 400.000 de exemplare din ediţiile pe hârtie, ebook şi audio, informează Agerpres.
Controversata autobiografie a prinţului Harry, a cărei ediţie în limba spaniolă a fost pusă din greşeală în vânzare mai devreme decât fusese planificat, a fost lansată în mod oficial marţi, numeroşi cititori aşteptând la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a volumului de memorii al ducelui de Sussex.
Cartea a atras atenţia în întreaga lume datorită dezvăluirilor sale privind acuzaţiile lansate de prinţul lui Harry la adresa tatălui său, regele Charles al III-lea, mamei sale vitrege, Camilla, şi fratelui său mai mare, prinţul William.
prințul harry spare Cartea a atras atenţia în întreaga lume datorită dezvăluirilor sale privind acuzaţiile lansate de prinţul lui Harry la adresa tatălui său, regele Charles al III-lea, mamei sale vitrege, Camilla, şi fratelui său mai mare, prinţul William.