Închide
de Oana Moșoiu, profesoară și Coordonator Intervenții Sistemice în Proiectul ROSE la Ministerul Educației, Course Designer & Trainer la Finnish Teacher Training Centre
După 20 august au tăcut, treptat, grupurile de whatsapp cu denumiri precum ”Kalimera 2023”, ”Vacanta 2023”, ”Noi toti@mare” etc. și au început să zbârnâie, discret la început, cu un pic de jenă chiar, grupurile de părinți: Mesaj de doamna…; cine vine săptămâna asta?, se fac grupele de engleză/germană etc.
Știu că una dintre preocupări este cumpăratul florilor și a tuturor rechizitelor, precum și îndeplinirea tuturor cerințelor de la ”doamna”. Așa e, mai mult doamne decât domni.
Pe lângă neîndoielnicul act de politețe, de respect și o delicatețe asociată dimensiunii emoționale mai activă, în sens pozitiv, la început de an școlar, florile poartă și un mesaj implicit: ne-am făcut treaba, ne-am arătat respectul, am bifat florile, lista de dorințe, acum vrem și noi să vedem niște rezultate. Hai, un an nou fericit, am plecat la treabă, că mă sună, trebuie să fug, uite, nu mai pot cu telefoanele etc. etc. etc.
Ce să vezi – viața chiar așa e făcută: cu joburi, cu părinți care muncesc, cu școală pentru elevi, cu responsabilități distribuite astfel.
Cu florile anonime în brațe, care se vor sfârși toate în maxim o săptămână, cu lista bifată și cu copiii în clasă, profesorii încep, cu multă auto-motivare, noul an școlar.
Și aș vrea să vă spun că profesorii așteaptă de la părinți un pic mai mult: o conversație acasă cu copilul despre rostul educației și al învățării, despre comportamentul adecvat în contextul școlii, despre rolul de elev, despre rutinele de învățare de acasă, despre programul de masă și somn în timpul perioadelor școlare, despre utilizarea tehnologiei cu limite în timpul săptămânii de școală, despre lăsatul telefoanelor acasă sau într-un dulap special la școală, despre atenție și concentrare în timpul dedicat orelor, despre programul de lectură și de ieșit în parc cât încă e vremea bună.
Părinții așteaptă și ei de la profesori mesaje personalizate despre copilul lor, aprecierea progreselor, conversații deschise și respectuoase, scrise corect în limba română, mai multă perspectivă și încredere când vine vorba despre ”unde va ajunge generația asta”, despre contexte educaționale variate, experiențe de învățare interesante și captivante, despre cum să susțină copilul pentru a realiza un proiect, o temă, o sarcină de lucru (să susțină, nu să facă părintele!).
Și elevii așteaptă, cred. O primă zi de școală care să se repete în fiecare zi, emoțiile acelea de început, wow și bucuria revederii. Vor și ei un pic de încredere, un pic de încurajare, un pic de experiențe mai interesante decât ”deschideți manualul”, ”scrieți după dictare”, ”copiați de la tablă”, ”scoateți o foaie de hârtie”. Mai puțină agresivitate dată de lipsa de abilități de gestionare a clasei de elevi, a dinamicii de grup, a situațiilor de comunicare problematice. Profesori mai interesanți. Care știu să pună probleme și întrebări deștepte, care stimulează. Care știu lucruri interesante. Care fac din lecție o interacțiune. Care modulează efortul și energia. Care răspund cerințelor lor, implicite sau explicite, de a fi văzuți, ascultați, acceptați, iubiți așa cum sunt, în procesul lor de creștere și devenire.
Și în acest an școlar sunt alături de profesori – și ca mamă de 4 copii școlari, și ca profesoară în context universitar în domeniul Științelor Educației, și ca formator și designer de programe de formare. Cred că singura cea mai de impact și cea mai profitabilă investiție de reformă este dezvoltarea și sprijinirea profesorilor pentru a deveni practicieni mai buni ai domeniului lor. Pentru propria lor creștere, cu impact în sala de clasă. Orice am face, și e bine să fie făcut, să nu uităm că educația este ce se întâmplă între pereții unei clase și între pereții unei școli, în curtea ei.
Un an școlar cu multă răbdare, cu multă blândețe, mai puțin cu ochii în ecrane și mai mulți ochi – în – ochi. ❤ 🧠
