fbpx

„Prietenii“ de pe rețelele sociale

Acum, majoritatea copiilor au conturi pe rețelele sociale, pe Facebook și/sau Snapchat. Acolo, sunt în legătură cu prietenii lor, colegii, prietenii prietenilor, frații, verii, părinții.

Și toate sunt bune și frumoase, copiii pun poze, își dau like-uri, inimioare, uimiri, hohote de râs, comentează unii la postările celorlalți, astea sunt vremurile: dacă nu ești pe o rețea socială înseamnă că nu exiști.

Totuși, să ne gândim că noi, adulții, primim zilnic, de mai multe ori, cereri de prietenie pe rețelele sociale de la oameni din toate colțurile lumii, dar și de la români, toți necunoscuți, cereri pe care le acceptăm sau nu. Uneori, le acceptăm și apoi observăm că acești oameni au comportamente inacceptabile în online, pentru că, da, există și un cod al manierelor elegante în online. Ori se-apucă să ne ia la puricat toate fotografiile și postările, ori comentează continuu, de zici că nu au nimic altceva mai bun de făcut în viață.

Iar asta încă nu e ceva rău, poate deveni deranjant, dar cam atât. Ce ne facem însă cu tăcuții, cu cei care nu lasă nicio urmă a prezenței lor, cu cei despre a căror existență habar nu avem? La adăpostul online-ului, se manifestă discret o mulțime de oameni cu probleme emoționale grave, cărora le cad victime adesea și adulții, darămite copiii.

S-a făcut un experiment acum doi-trei ani. Un tânăr a intrat în legătură pe rețelele sociale cu mai mulți copii, iar aceștia i-au dat adresa de acasă, numărul de telefon, ba chiar s-au și întâlnit cu el, fără ca părinții lor să știe ceva despre asta. Acel tânăr a vrut să arate cât de puțin știu părinții despre viața în online a copiilor lor și, sau mai ales, cât de vulnerabili sunt copiii, cât de ușor de sedus prin vorbe meșteșugite, cât de mari și de multe sunt pericolele care îi pasc pe copii pe rețelele sociale.

Trăim un timp în care oamenii au senzația că dacă nu sunt văzuți, observați, atunci nu sunt apreciați, practic, nu există. Validarea vine astăzi, din păcate, din online, din acest motiv copiii – dar și adulții, să nu ne ferim de această realitate – citesc mai puțin, se întâlnesc în oraș sau acasă mai rar, își petrec, deci, foarte mult timp în lumea virtuală, lume care, prin iluzia unui like sau a unei inimioare, le dă senzația că sunt apreciați, că sunt admirați, că sunt iubiți, că aparțin. Or, nevoia de apartenență și nevoia de atenție sunt nevoi fundamental umane, numai că aceste nevoi nu pot fi satisfăcute în online decât într-o foarte mică măsură. Nu e mare lucru să apeși un buton și să-ți manifești aprecierea, nu te costă, practic, nimic. Dar să faci asta în viața reală presupune să dai din timpul tău, din energia ta altcuiva.

Copiii pot cădea foarte ușor victime ale aprecierilor virtuale venite de la necunoscuți ale căror interese față de copii pot ajunge adesea în zona patologicului, online-ul este, din păcate, o nesecată sursă de victime. Și, dacă este o sursă de victime adulte, înțelegem cât de periculos poate fi pentru copii. Nu e deloc plăcut, însă e necesar să le vorbim copiilor despre riscurile la care se supun fiind activi pe rețelele sociale și, de ce nu?, să monitorizăm mereu cu atenție prezența lor în mediul online.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.