Pedepsiți-l, doamnă!

Profesorii se mai plâng uneori, la ședințele cu părinții, de conduita copiilor. Asta e o treabă foarte riscantă. Nici nu știi când te poți trezi cu un părinte care te-ndeamnă să fii agresiv cu copilul lui.

Relația părinților cu școala e una care poate lua întorsături bizare. Sunt părinți care au impresia că școala este locul unde ei își trimit copiii pentru a fi dresați, nu educați. Și, mai rău, că școala este singura răspunzătoare pentru comportamentele copiilor lor.

Dacă un copil e violent cu colegii fiindcă a fost crescut în violență și și-a însușit-o în familie, părintele îi cere profesorului să-l pedepsească pe copilul în același fel în care o face el, adică să-l lovească. Am văzut profesori șocați la ședințele cu părinții, șocați de replicile abracadabrante ale părinților.

Alții le cer profesorilor să pedepsească prin note mici derapajele de comportament ale copiilor lor. Oricum ai da-o, tot profesorii au ceva de făcut, ei, părinții, gata, s-au spălat pe mâini, i-au „educat“ timp de șapte ani, nu mai au treabă acum, rolul lor e de a-i hrăni, îmbrăca, încălța și adăposti. De educație să se ocupe școala, că de-aia i-au dat la școală.

Ei, bine, școala nu are cum să compenseze ce nu îi oferă părinții unui copil. Școala nu este și nici nu trebuie să fie un organism de reeducare, un spațiu de tortură, ci, dimpotrivă, un loc în care copilul vine pentru a primi cunoștințe, pentru a crește din punct de vedere intelectual și, desigur, a-și manifesta capacitățile, creativitatea, personalitatea. La școală, copiii învață și comportamente bune, învață să se poarte într-un grup, să respecte toți membrii acelui grup, colegii săi de clasă. Numai că va învăța greu sau deloc aceste lucruri dacă acasă are parte de un alt tip de tratament.

Dacă acasă părinții urlă la el și îl lovesc, atunci va urla și el la colegii lui și îi va lovi sau va sta într-un colț și nu va interacționa cu ei, de teamă să nu fie bruscat. E foarte adevărat că pe timpuri copiii erau loviți la școală, că așa înțelegeau cei vechi să facă educație, numai că acele timpuri au trecut de mult, iar legea interzice educatorilor să-i lovească pe copii. Cum, atunci, să ceară însuși părintele să-i fie pedepsit copilul prin violență fizică și cum să-și dorească note mici pentru copilul său, note ca formă de represiune a unui comportament inadecvat al copilului?

Unii copii, majoritatea, au noroc cu propriii profesori, care nu pleacă urechea la aberațiile părinților lor. Însă nu toți copiii au șansa asta. În România, copiii încă sunt agresați și umiliți și acasă, și la școală. De părinți și de profesori.