Părintele nostru, stăpânul nostru?

Părintele nostru, stăpânul nostru?

de Marcel Bartic, profesor

Bun găsit, boieri dumneavoastră! Scuzați deranjul. Eram în trecere pe-aici, am auzit ceva muzică și voie bună și, pac, m-a luat un chef nebun de-o sârbă ceva. Ce mai faceți? Bine, sănătoși? Bravo. Ceea ce-mi doresc și mie. Ia spuneți, încingem o horă? O bătută moldovenească? Ia hai, că tot ne-am adunat aicea părinți, profesori, jurnaliști plus vreo doi cetățeni care se întreabă mirați cum naiba au ajuns ei pe pagina asta, că de fapt căutau un cabinet stomatologic. Hai că dau eu startul, ca să prindeți și dumneavoastră curaj. Începem cu Oda Bucuriei Educaționale Românești:

Tot pe loc, pe loc, pe loc! 

Să răsară busuioc!

Ei, acu’ c-am trecut de partea cu introducerea unde, recunosc, n-am avut inspirație și am scris câteva rânduri așa la plesneală, hai să trecem serios la subiectul pe care vi l-am propus. Părintele nostru, stăpânul nostru? Observați, vă rog, că am formulat teza sub forma unei interogații pentru că răspunsul ar trebui să ni-l dăm singuri ceva mai încolo, peste câteva paragrafe. Tot mai multe voci susțin, în ultima vreme, că există o adevărată dictatură a părinților în raport cu școala. Că nu mai poate bietul profesor să-i învețe ceva pe copchii că, hop, ies doi părinți de sub catedră și-l apucă de-un picior, exact ca-n filmele de groază, doamne-ferește, ptiu, că m-am și speriat de licența asta poetică.

Stați numa’ o secundă că e o doamnă aicea care mă întreabă ce e aia interogație, a crezut că denigrez învățământul românesc sau așa ceva. Nu, doamnă, e chestia aia cu semnul de întrebare la sfârșit, nu denigrează pe nimeni, serios, să n-am parte de cine mă citește acuma. Ba chiar e indicat să-ți mai pui întrebări din când în când, să ai dubii, să te întrebi dacă faci bine ce faci, mă rog, chestii de-astea care țin de rațiune. A, zice doamna că n-are și nici nu-i trebuie, pe vremea ei nu erau atâtea mofturi. Bine, doamnă, mă scuzați. 

Să revenim.

Ce spuneam? Că nu mai știu. A, vorbeam de dictatura părinților. Contrar tuturor așteptărilor, eu sunt de acord cu această teorie. Nu glumesc deloc, nu o contrazic sub nici o formă. Ba chiar, am luat taurul de coarne și am zis că trebuie să iau atitudine. Așa nu se mai poate. M-am înarmat cu legislația din domeniu, mi-am scos bibliorafturile cu studiile efectuate, gradele didactice, nota de la titularizare, cursurile de formare, tricoul cu Horia, Cloșca și Crișan plus casca de biciclist în caz că se lasă cu bătaie și …

Și m-am oprit fix în fața oglinzii.

În fața oglinzii, da, pentru că eu sunt părinte și profesor. La un calcul sumar așa, dacă în România sunt în jur de două sute de mii de profesori, probabilitatea ca trei sferturi dintre ei să fie părinți e destul de mare. Și cei care nu sunt încă probabil vor fi la un moment dat pentru că ale tinereții valuri.

Deci.

Mai întâi am stat câte clipe să analizez inamicul. Părea încruntat și pus pe fapte rele. Mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat cât am putut eu de politicos. Ia zi, mă nesimțitule. Mă porc-de-câine ce ești. De ce interferezi, mă, cu actul meu educațional? Da’ cum îți permiți, băi analfabetule, să-mi spui tu mie ce să fac la catedră? Nu ți-e rușine obrazului să vii cu pretenții de tot felul? După ce că nu ți-ai educat plodul să aibă respect, după ce că mi l-ai adus la clasa pregătitoare fără fi citit măcar romanele lui Dostoievski plus The Oxford English Dictionary ediția princeps, mai ai și tupeul să-mi dai mie lecții? 

Cetățeanul care mă privea din oglindă părea furios rău.

Pentru o secundă chiar mi s-a făcut frică, am zis că-mi trosnește vreo reclamație la inspectorat, mi se duce naibii  calificativul pe anul ăsta. Da’ nu m-am lăsat. Mi-am strâns tot curajul și am tăbărât și mai dihai pe el. Băi, euglenă verde, băi, amibă ambulantă, cine ți-a dat ție, băi, dreptul la procreere? Prin ce accident al naturii ți-a venit ție ideea, în locul ăla pe care cu optimism îl numești creier, să faci copii dacă nu știi să ți-i educi, ha? Ești vreun expert în educație sau ce? 

Aicea chiar m-am enervat. Toți sunt experți în educație, toți au păreri, toți dau lecții profesorilor. Bine, și eu îmi dau cu părerea dar măcar a mea e sexy. Da, deci ceva trebuie făcut, este inacceptabil ca părinții să mai fie lăsați să-și dea cu presupusul unde nu le fierbe oala. Aș propune chiar o petiție care să interzică părinții în România. Nu glumesc deloc, ar trebui ca guvernul să preia inițiativa și să investească într-o fabrică de copii. Gata educați, să vorbească fluent în măcar patru, cinci limbi străine, olimpici la matematică și, cel mai important, să răspundă rapid la comenzi. Apeși pe-un buton, pac, a și rezolvat cinci ecuații de gradul șapte. Faci o programare de cu seară, zdrang, a doua zi de dimineață a și descoperit teorema lui Thales. Nu tu bătaie de cap, nu tu stres, nici modul psihopedagogic nu-ți mai trebuie. Nici măcar cunoștințe de specialitate. Nici facultate, nici examene de titularizare, grade didactice, cursuri de formare, dacă stau să mă gândesc nici de profesori nu mai e nevoie.

Aoleu. stați puțin că ultima idee nu sună bine. 

Hai mai bine să renunțăm la ideea cu fabrica de copii și să revenim la dictatura părinților. Aicea suntem cu toții de acord că părinții au dus învățământul ăsta de râpă. De fapt, nu, stați un pic. O parte dintre părinții ăștia sunt și profesori și nu poți să spui că nu se face carte din cauza lor. Ceva nu-mi iese la raționamentul ăsta. 

Lăsați-mă două minute sa fumez o țigară și să mă gândesc.

Gata, am găsit. Singura soluție e să cădem de acord că nu toți părinții au vreo responsabilitate în ceea ce privește problemele învățământului românesc. Nu toți pentru că unii dintre ei sunt profesori. Hai că am ieșit cu bine din situatia asta. Deci e clar că nu toți părinții sunt de vină. 

Stați, iar m-am încurcat.

Dacă nu toți părinții sunt de vină înseamnă că toți profesorii au dreptate?

Frate, ce încurcătură!

Ia, stați un pic sa-l întreb pe tipul din oglindă. Textul ăsta pare un talmeș balmeș fără cap și fără coadă. Ia, zi, maestre, tu ce crezi? 

• Tot pe loc, pe loc, pe loc!
• Să răsară busuioc! …