fbpx

Oficial OMS: ”În situația actuală, este foarte puțin probabil că vom putea eradica sau elimina SARS-COV-2”

Foto: Getty Images

Este puțin probabil ca lumea să poată eradica sau elimina coronavirusul în curând, a spus vineri un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citat de CNN.
„În situația noastră actuală, este foarte puțin probabil să putem eradica sau elimina acest virus”, a spus dr. Mike Ryan, directorul executiv al Programului OMS pentru situații de urgență în sănătate, în cadrul unei conferințe de presă care a avut lor la Geneva.
„Am văzut țări care, după ce au reușit să ajungă la zero sau la aproape zero cazuri, au reimportat virusul, din afara granițelor. Așadar, există întotdeauna un risc – fie din interior, fie de la readucerea bolii din exteriorul unui teritoriu – și, prin urmare, este o realitate că existența virusului este întotdeauna un risc de cazuri suplimentare „, a spus Ryan.
„Transmiterea care se produce în această situație poate fi reprezentată decazuri unice, sporadice, care pot fi relativ ușor izolate și în carantină. Un model mai îngrijorător îl constituie grupuri mari de cazuri care ar putea apărea în asociere cu evenimente mari și cu risc crescut de contaminare, adică acele evenimente în care se adună mulți oameni”, a adăugat oficialul OMS.
Maria Van Kerkhove, coordonatorul tehnic al OMS pentru răspunsul la coronavirus și liderul unității de boli și zoonoze emergente, a mai spus în briefingul de vineri că „este un lucru pe care trebuie să-l anticipăm cu toții – că există posibilitatea ca virusul să înregistreze o revenire”.

 

OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (sau WHO – acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani.

Este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob. Prioritățile curente includ bolile transmisibile, în special HIV/SIDA, Ebola, malaria COVID-19 si tuberculoza; diminuarea efectelor bolilor netransmisibile, dezvoltarea și îmbătrânirea; nutriția și alimentația sănătoasă; abuzul de substanțe.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.